10 lucruri pe care nu le ştiai despre restaurantele Subway

canada, Connecticut, doctor, , franciza, Germania, Marea Britanie, produse, restaurante, România, studii, subway, țări, tel, unitati

1. Subway a luat ființă în 1965, când Fred DeLuca trebuia să găsească o modalitate de a-și plăti studiile de medicină. La sugestia unui prieten de familie, DeLuca a deschis un restaurant de sandvișuri. Cu un împrumut de 1.000 de dolari de la un prieten, doctorul Peter Buck, care s-a oferit să-i devină parneter, a pus bazele unui nou produs în industria fast-food.

 

2. Compania care deţine Subway şi sistemul de franciză se numeşte Doctor’s Asscociates Inc., deoarece Peter Buck a fost doctor în fizică nucleară, iar Fred DeLuca dorea să aibă o carieră în domeniul medical. Astfel că, celor doi asociaţi li s-a părut că li se potriveşte acest nume. DeLuca este şi astăzi preşedintele companiei, chiar dacă nu a mai ajuns să facă o carieră în medicină.

 

3. Prima unitate a fost deschisă în Bridgeport, Connecticut în august 1965. La vremea respectivă, țelul propus a fost ca în decurs de zece ani, numărul restaurantelor să ajungă la 32. Nouă ani mai târziu, Subway opera 16 unități în tot statul Connecticut. Realizând că nu îşi vor atinge ţelul de 32 de restaurante deschise, cei doi au început să francizeze.

sursa foto: Compania

 

4. Astăzi, Subway a ajuns să fie cel mai francizat restaurant de tip fast-food, cu peste 34.700 de unităţi deschise în 98 de ţări. Cele mai multe sunt deschise în SUA – 24.232, Canada – 2.634, Marea Britanie – 1.400,  Australia – 1.275 şi Germania – 638.

sursa: Compania

 

5. În 2009, lanţul de magazine a intrat în al 44-lea an de funcţionare, iar prin modelul său de francizare ajunge să opereze mai multe unităţi în SUA, Canada şi Australia decât McDonald’s.

 

6. Doar în SUA, Subway serveşte 2.800 de sandvişuri şi salate la fiecare 60 de secunde.

 

7. Meniul Subway cuprinde peste două milioane de combinaţii pentru un sandviş.

 

8. Pentru cei interesaţi, taxa de franciză este de aproximativ 15.000 de dolari, iar investiţia într-un restaurant poate depăşi valoarea de 78.000 de dolari, în funcţie de ţară.

 

9. Peste 7,71 milioane de persoane din întreaga lume au dat Like paginii de Facebook. Sunt însă şi clienţii nemulţumiţi care postează imagini din restaurante sau cu produse care le-au displăcut .

 

10. În 1984, Subway se extinde în afara SUA, cu prima unitate deschisă în Bahrein. Astăzi, numărul restaurantelor deschise în afara SUA depăşeşte numărul de 15.000.

sursa: Compania

Ultimele Articole