Money.ro

100 de morţi în ultimele 24 de ore în urma protestelor care continuă din Egipt

dictatura, Egipt, manifestanti, morți, proteste, violente

Manifestanţii furioşi au protestat la Cairo, precum şi în Alexandria şi Suez, pentru a-i cere preşedintelui Hosni Mubarak, care se pregăteşte să numească un nou guvern, să demisioneze.

Protestele şi violenţele s-au răspândit în nordul Sinaiului, unde cel puţin şase persoane au fost ucise.

În cele mai recente ciocniri, poliţia a folosit muniţie de război împotriva manifestanţilor care au încercat să intre cu forţa în Ministerul de Interne din Cairo. Martori oculari au declarat că doi protestatari au fost ucişi şi unul rănit. Potrivit BBC, s-au înregistrat trei morţi.

În condiţiile în care serviciile de comunicaţii sunt încă perturbate, obţinerea de informaţii clare despre numărul victimelor este dificilă. Postul naţional de televiziune a anunţat că cel puţin 38 de persoane, inclusiv 10 membri ai forţelor de securitate, au fost ucişi săptămâna aceasta. Însă postul de televiziune Al Jazeera afirmă că cel puţin 95 de persoane au murit în ţară începând de vineri.

Potrivit canalului TV, oficiali au confirmat 27 de decese la Suez, în timp ce cel puţin 23 de persoane au murit la Alexandria. Corespondenţii Al Jazeera în cele două oraşe au declarat că au văzut cadavre pline de răni de gloanţe în morgi.

Între timp, armata a avertizat manifestanţii că, încălcând restricţiile de circulaţie impuse între orele 16.00 şi 8.00, se „expun unui mare pericol”.

Armata a fost însărcinată sâmbătă cu contracararea manifestanţilor, în timp ce scutierii au fost consemnaţi la străzile laterale, departe de zone precum piaţa Tahrir, din centrul Cairo.

Martori oculari au declarat că militari au ocupat poziţii neagresive în timp ce au urmărit mulţimea de până la 50.000 de oameni strânsă la Cairo, care şi-a exprimat deschis ostilitatea faţă de poliţie. Potrivit unor martori, militarii păreau să împiedice poliţia să intre în zonă.

Protestatari s-au urcat pe tancuri şi au făcut fotografii cu militarii. Pe un tanc era scris cu spray „Jos cu Mubarak”, în timp ce manifestanţii au fluturat pancarte pe care scria „Poporul a vorbit”.

Manifestanţii au acuzat guvernul că a orchestrat distrugerile şi jafurile înregistrate, în timp ce un oficial din partidul de la guvernare a declarat că infractori se află în spatele acestor acţiuni. „Guvernul a eliberat prizonieri pentru a incendia maşini şi magazine şi ne acuză pe noi”, a spus un protestatar.

„Cei care comit toate aceste incendieri şi jafuri sunt infractori, infractori condamnaţi”, a declarat Maged Reda Boutros, un membru important al formaţiunii NDP, pentru Al Jazeera.

Şeful Statului Major egiptean, generalul Sami Hafis Anan, s-a întors sâmbătă la Cairo, după ce şi-a scurtat o vizită în Statele Unite, în urma escaladării revoletelor.

Multe străzi din capitala egipteană sunt blocate de zeci de maşini distruse, iar în aer miroase a fum. În tot oraşul postere cu Mubarak au fost rupte, iar pompierii încearcă să stingă incendiile.

Bursa egipteană şi băncile din ţară vor rămâne închise şi duminică, a anunţat Banca Naţională. Într-un discurs televizat, Mubarak a respins apelurile pentru demisia sa şi a cerut, în schimb, demisia guvernului.

Liderul în vârstă de 82 de ani a promis „paşi noi către mai multă democraţie” şi îmbunătăţirea standardului de viaţă, locurilor de muncă şi asigurării medicale.

După aceste declaraţii, protestele au continuat, participanţii cerând îndepărtarea sa de la putere.

Fostul general conduce ţara din octombrie 1981, după asasinarea fostului preşedinte Anwar Sadat.

Ultimele Articole