Ziua Crucii
Pe 14 septembrie, în fiecare an, este o sărbătoare mare pentru creștini ortodocși. Este vorba despre sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, numită în popor și „Ziua Crucii”. Este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă ne uităm atât în calendarul ortodox din 2024, cât și în cele din anii anteriori, vom vedea faptul că ziua de 14 septembrie este marcată ca fiind zi de post aspru în orice zi a săptămânii ar pica, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Iisus Hristos pentru a ne răscumpăra.
Cinstirea Sfintei Cruci a început încă din vremuri apostolice. De exemplu, Sfântul Apostol Pavel le scria astfel galatenilor, în cea de-a patra Epistolă a sa, vorbindu-le despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). În altă parte, tot el spune:
„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18). Încredințați de relevanța pe care Sfânta Cruce o are în viața lor, prin sfințirea ei de către Iisus Hristos, creștinii primelor veacuri, au străbătut trei sute de ani de prigoane, până când a ajuns împărat la Roma Constantin cel Mare (306-337).
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are legături cu două evenimente cruciale din istoria Bisericii. Vom insista asupra primului eveniment, respectiv aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, precum și înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către patriarhul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335. Al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) dorea să găsească Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
„Fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire”, spunea părintele Cleopa Ilie. „Ştiţi cum se ruga Iisus Hristos către Tatăl în Ghetimani, în noaptea patimilor: ‘Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti’ (Matei 26, 39). Şi n-a trecut de la Hristos paharul suferinţei şi al morţii, căci aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze pentru noi păcătoşii. Fără moarte, nu este înviere. Fără cruce, fără durere pe pământ, nu este iertare, nu sunt sfinţi, nici bucuria mântuirii în cer pentru noi toţi.
Câţi dintre noi nu am vrea să ne mântuim fără osteneală şi fără ispite, adică în odihnă, sănătate şi îndestulare. Dar aceasta nu se poate. Câţi dintre creştini nu ar vrea să-şi schimbe crucea vieţii cu alta mai uşoară. Dar nici asta nu se poate, căci fiecare îşi duce crucea pe care şi-a ales-o şi pe care i-a rânduit-o Dumnezeu.” („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an„, 1996)