180 de lire sterline pentru a face o poză cu Tony Blair

afaceri, avere, blair, lira sterlina, Marea Britanie, Tony Blair

Până la 100 de persoane vor face poze într-o oră cu fostul premier, în timpul turneelor sale.

„Este un suvenir unic”, a declarat Norman Stowe, unul dintre organizatorii unui eveniment de luna viitoare, din Canada, la care Blair este plătit să participe şi la care s-au vândut toate biletele.

Cele mai scumpe 100 de bilete la Surrey Regional Economic Summit, ce va avea loc în British Columbia în 6 octombrie, costă circa 420 de lire sterline, preţul incluzâd cele mai bune locuri şi „oportunitate foto cu Tony Blair”. Alte 500 de bilete costă cu 180 de lire mai puţin, dar nu includ şi fotografia.

„Avem numai 100 (de bilete – n.red.) de top, cu oportunitate de fotografie cu Blair. Cei care fac acest lucru sunt foarte nerăbdători şi, în mod clar, i-au urmărit cariera”, a explicat Stowe.

„Acesta este un proces în care poţi include mulţi oameni într-o perioadă foarte scurt de timp pentru fotografii. Nu durează mai mult de trei – patru secunde pentru o persoană”, a adăugat el.

Blair va participa la eveniment timp de circa două ore şi va vorbi 30 de minute. Onorariul său nu a fost dezvăluit, dar probabil că depăşeşte 100.000 de lire sterline.

Fostul premier îşi concentrează eforturile pe rolul său neplătit de trimis special în Orientul Mijlociu, pe schimbarea climatică şi pe activitatea caritabilă. El a prezentat un nou raport privind încălzirea globală la ONU săptămâna trecută, cerând acţiuni mai rapide pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbom.

În paralel, participarea la turnee de conferinţe şi activitatea din corporaţii contribuie la averea sa personală. În martie, el a primit aproape 400.000 de lire pentru două discursuri rostite în Filipine.

Se crede că Blair a primit cel puţin 15 milioane de lire de când s-a retras de la Downing Street, în urmă cu doi ani. El este ajutat de o reţea de neegalat de contacte de pe scena politică şi din lumea de afaceri.

„Blair este idolatrizat în America de Nord. Îl percep ca pe o combinaţie între regină, Winston Churchill şi Margaret Thatcher”, explică Tom Kenyon-Slaney, de la London Speaker Bureau.