2.500 de lei adică cu 1.000 de lei mai mult decât venitul mediu al unui român. Atât a fost factura de mobil, din ianuarie, a liberalului Relu Fenechiu. Cea mai mare dintre facturile tuturor celor 335 de deputaţi, potrivit paginii oficiale a Camerei Deputaţilor.
Suma reprezintă aproape jumătate din venitul său net lunar de la Cameră şi va fi achitată din bugetul Camerei. Fenechiu spune că mai mult ca sigur e o greşeală. “Ceva e-n neregulă. Cum Dumnezeu să vorbeşti atât?! E adevărat că am fost o săptămână la Consiliul Europei dar roaming-ul e mai ieftin în interiorul UE. I-am zis şi Secretarului General să verifice să vadă unde e greşeala”, a spus, pentru Money.ro, Fenechiu. Acesta a mai cheltuit, pe diurne, deplasări şi cazare alţi aproximativ 10.000 de lei în prima lună a anului.
Toate sumele cheltuite de deputati, care apar pe pagina oficială a Camerei Deputaţilor, sunt suportate din bugetul propriu, după cum ne-a spus Florin Dumitraşcu, de la direcţia de relaţii publice a instituţiei.
Un alt deputat care vorbeşte foarte mult la telefon şi o şi recunoaşte este Varujan Pambuccian. De altfel, el este şi preşedinte al Comisiei de Comunicare a Camerei Deputaţilor. Pambuccian este foarte franc : “Vorbesc foarte mult la telefon pentru că nu mă mişc deloc. Prefer să vorbesc la telefon patru – cinci ore pe zi sau pe mail. Eu cred că e o formă de economie. De altfel, nu am alte cheltuieli”, ne spune deputatul. Şi într-adevăr, la rubrica de cheltuieli, nu mai există alte intrări în dreptul lui.
Nicolae Bănicioiu, deputat PSD, a vorbit, în ianuarie, de aproximativ 900 de lei. El spune că este o sumă destul de mare şi că nu va accepta să I se plătească întreaga factură din banii statului. “Şi anul trecut a fost ceva asemănător dar eu n-am vrut să decontez tot. Am făcut o cerere la Secretariatul General şi, ce a fost peste patru – cinci milioane, am plătit din banii mei. Nu m-am informat, încă, cât mi-a venit pe ianuarie, acum aud de la Dumneavostră, prima dată, dar voi plăti, staţi liniştiţi”, a ţinut să precizeze Bănicioiu. Acesta a mai avut cheltuieli de circa 6.000 de lei pe diurne, deplasări şi cazare.
Facturi de sute de lei la mobil au mai avut deputaţii Valeriu Zgonea, Ioan Stan sau Nicolae Păun.
Vezi aici lista completă de cheltuieli ale deputaţilor din luna ianuarie.