20 de bănci s-au înscris în final pentru programul Prima Casă

banci, credit, creditare, imobiliar, imobiliare, prima casa

Cele 20 de bănci care au depus oferte sunt BCR, BRD, Raiffeisen, CEC, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Românească, Piraeus, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo, Credit Europe Bank, OTP, Unicredit Ţiriac, ING, Emporiki, Millennium şi Garanti Bank. După analiza ofertelor şi având în vedere că oferta de credite depăşeşte plafonul alocat de guvern, de 1 miliard de euro, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri vor selecta băncile care vor participa la program şi volumul de credite pe care pot să îl acorde.

Potrivit ofertelor, cel mai ridicat plafon propus până în prezent este al Băncii Comerciale Române (BCR), de 450 milioane euro. BRD a alocat 200-250 milioane euro, Alpha Bank şi Banca Românească, aproximativ 100 milioane euro, CEC – 95 milioane euro, iar Volksbank – 75 milioane euro.

Guvernul a stabilit că băncile care dau credite ipotecare prin programul Prima Casă pot aplica o marjă de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni în cazul împrumuturilor în euro, respectiv o marjă de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele în lei.

 Directorul general Euroest, Dragoş Dragoteanu a declarat, la The Money Channel, că Prima Casă va duce la creşterea vânzărilor de materiale de construcţii, a tranzacţiilor, dar şi a creditelor acordate de bănci. Rămâne de văzut cât de repede va fi implementat programul şi câte persoane vor avea acces la el, mai spune Dragoteanu.

„Pentru Guvernul Boc este o bila alba in conditiile in care se injecteaza o suma de bani pe piata imobiliara, aceata incluzand si piata constructiilor si cu siguranta exista un surplus pentru cei care lucreaza in domenii conexe”, este de părere Dragoş Dragoteanu, director general EUROEST.

Nu la fel de optimist este managerul Adeplast, Marcel Bărbuţ: „Vom fi ajutati, dar nu chiar atat de mult si suma de 1 miliard este destul de mică.”

Oamenii de afaceri cred că multe familii vor reuşi să atingă necesarul de 1000 de euro.

„Nu vor fi vandute orice gen de imobile. Vor fi vandute apartamente ieftine, de la periferia oraselor. Apartamentele noi in complexele rezidenţiale nu vor face parte din acest segment de interes pentru ca o garsoniera este de 60 de mii de euro. La un apartament de 2 camere vorbim de 80-100 de mii de euro in sus”, explică Dragoteanu.

La rândul său, directorul general adjunct al BRD, Petru Bunescu, spune că băncile nu participă la programul Prima Casa doar pentru imagine.

„Bancile participă la program pentru ca li se pare o chestiune normala. Deci este un produs bancar specific pe care bancile nu pot sa-l rateze. Noi am agreat programul Prima Casa, am participat la toate discutiile, deci nu este vorba doar de imagine”, a declarat Petre Bunescu, director general adjunct BRD.

Ultimele Articole