21 de centre pentru vaccinarea contra A/H1N1, deschise de luni, în Capitală

gripa, vaccin, vaccin gripa porcina, vaccinare, vaccinarea contra A/H1N1, vaccinarea-contra-a-h1n1

Potrivit reprezentanţilor ministerului, două noi centre de vaccinare vor fi deschise la Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, între orele 13.00 şi 19.00, şi la Institutul de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino, între orele 11.00 şi 19.00.

Alte 18 centre vor funcţiona în spitalele administrate de municipalitate, respectiv Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Spitalul Clinic de Obsetrică şi Ginecologie „Filantropia”, Spitalul Universitar de Stomatologie „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Ortopedie „Foişor”, Centru de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia, Spitalul de Pneumofiziologie „Sf. Ştefan”, Spitalul Clinic „Caritas”, Spitalul Clinic „N. Malaxa”, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Spitalul Clinic „Colţea”, Spitalul de Bolnavi Cronici şi Geriatrie „Sf. Luca”, Spitalul Clinic de Boli Dermato-Venerice „Prof. Dr. Scarlat Longhin”, Spitalul Clinic „prof. Dr. Th. Burghele” şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”.

„Vom încerca să deschidem aceste centre pe la 9-10 dimineaţa, dar încă nu avem stabilit un orar fix, pentru că abia s-a luat această hotărâre şi trebuie să ne organizăm. În mod normal, cum spitalele sunt deschise nonstop, vom încerca, aşa cum am făcut şi în weekend la Colentina, să funcţionăm şi peste noapte”, a declarat, pentru NewsIn, directorul Administraţiei Spitalelor, Marius Savu.

Al 21-lea centru de vaccinare va fi deschis, la ora 11.00, la cabinetul medical din Pasajul Universităţii. Potrivit primarului general Sorin Oprescu, este posibil ca programul acestui centru să fie prelungit şi peste noapte dacă va fi nevoie. În plus, în centrele universitare va continua vaccinarea cadrelor didactice şi a studenţilor, iar în licee va fi realizată în continuare imunizarea elevilor.

Sorin Oprescu face apel către toate instituţiile bucureştene care au cabinete medicale să se alăture campaniei de vaccinare. „Fac apel către instituţiile bucureştene care au cabinete medicale să se alăture acestui efort, astfel încât să putem să ajutăm populaţia care doreşte să se vaccineze”, a declarat, duminică, edilul-şef al Capitalei, care a subliniat că există doze suficiente de vaccin.

Primarul general a precizat că se numără şi el printre cei care s-au imunizat contra A/H1N1. „În primărie, am fost primul. Când au văzut că nu păţesc nimic, s-au vaccinat şi ei”, a spus Oprescu, referindu-se la faptul că exemplul său a fost urmat de un sfert dintre angajaţii municipalităţii.

În privinţa cabinetelor de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, Spitalul de Oftalmologie Lahovari, Spitalul Colentina şi Spitalul Fundeni, Ministerul Sănătăţii a anunţat că acestea vor fi deschise până duminică la ora 15.00.

Sâmbătă, în centrele din Bucuresti au fost vaccinate 5.475 de persoane – 2.950 la „Matei Balş”, 1.600 la Colentina, 850 la Spitalul de Oftalmologie şi 75 la Spitalul Fundeni, potrivit ministerului.

Sute de oameni s-au aşezat la coadă şi duminică, la centrele de vaccinare din Capitală.