30.500 de locuinţe vândute prin programul „Prima Casă” de la începutul anului

Aurel Saramet, FNGCIMM, garantii, prima casa

„Prin programul Prima Casă au fost acordate 30.500 de garanţii, ceea ce înseamnă la fel de multe locuinţe vândute. În medie, aproximativ 80-83% din valoarea creditelor sunt garantate, ceea ce înseamnă că valoarea împrumturilor se apropie de 1,7 miliarde de euro probabil”, a spus Şaramet, în cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB.

 

El a arătat că Ministerul Finanţelor nu a fost de acord cu propunerile băncilor de modificare a programului „Prima Casă”, cum ar fi creşterea plafoanului de garantare pentru a se acorda credite cu valori mai mari.

 

„Propunerile de modificare au fost respinse din cauza unor aspecte tehnice. De exemplu, propunerea esenţială făcea referire la creşterea plafonului de garantare pentru a se da credite de valori mai mari. Răspunsul negativ în acest caz a plecat de la faptul că puterea de cumpărare a cetăţeanului este aceeaşi, dacă nu mai mică. Propunerea era în necorelare cu realitatea economică a consumatorului”, a spus Şaramet. Citeşte articolul

Ultimele Articole