În sectorul 1 au fost organizate cinci secţii de vot speciale astfel: Gara de Nord, Şcoala Generală nr. 1 Sf Voievozi, Aeroportul Internaţional Băneasa Bucureşti “Aurel Vlaicu”, Colegiul Tehnic Media, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
În sectorul 2 au fost organizate trei secţii speciale, astfel: Gara de Est (Obor), Căminul de studenţi nr. 3 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Căminul de studenţi nr. 4 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Cele şapte secţii speciale din sectorul 3 sunt: Spitalul de Psihiatrie „Dr. Constantin Gorgoş”, Spitalul Justiţiei „Dr. Constantin Angelescu” , Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, Spitalul „Colţea”, Spitalul „Caritas”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Căminul de bătrâni nr.5 Vitan.
În sectorul 4 au fost instituite trei secţii speciale: Cămin studenţesc C3 – campusul Universităţii „Spiru Haret”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, Autogara „Filaret”.
În sectorul 5 a fost organizată o singură secţie specială, la Facultatea de Drept a Universităţii.
Cele mai multe secţii de votare speciale – 15 – vor exista în sectorul 6, majoritatea organizându-se în cadrul căminelor studenţeşti. Acestea au fost amplasate în căminele din Grozăveşti (două secţii), Regie (nouă secţii) una în Căminul A din complexul Leu şi una în Căminul A3. . Tot în sectorul 6 se vor mai organiza secţii de votare speciale în incinta Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu”.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!