România nu face excepție de la acest trend nefericit, mai ales că, la noi, munca la negru și salariile mici, cel puțin pe cartea de muncă, sunt fenomene cu tradiție încă de dinaintea venirii crizei.
Mai exact, statisticile publicate de Consiliul Fiscal la începutul acestui an numărau circa 1,45 milioane de români care lucrează fără forme legale. Iar alte surse indică un număr de peste 1,5 milioane de persoane care muncesc la negru. Sunt persoane care merg zilnic la locul de muncă și își fac datoria, însă își primesc banii în plic fără ca firma pentru care lucrează să le plătească și contribuțiile sociale, dintre care cele mai importante sunt cele pentru sănătate și pensie.
Deputatul PNL Florica Cherecheș susține, într-o interpelare adresată ministrului de Finanțe, Ioana Petrescu, că bugetul României pierde cel puțin 4 milioane de euro pe an din cauza muncii la negru. Potrivit acesteia, sute de români cad pradă sclaviei moderne, „fie în țară, fie în străinătate, împinși de sărăcia de acasă și disperarea de a nu-și găsi un loc de muncă”.
În luna iunie, în România lucrau, cu forme legale, aproape 4,44 milioane de angajați. Dintre aceștia, mai mult de jumătate, adică aproximativ 2,5 milioane de persoane, primesc un salariu lunar de circa 1.000 de lei. Menționăm că este vorba de persoane cu program normal de lucru, de opt ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. În cazul majorității angajaților part-time, veniturile nu ajung nici măcar la 1.000 lei lunar.
Astfel, atât cei circa 2,5 milioane de români care muncesc full-time, timp de 40 de ore pe săptămână, pentru 1.000 lei pe lună, cât și cei 1,5 milioane de români care lucrează la negru formează pătura sclavilor moderni din România, vocea cărora nu interesează pe nimeni. Iar dreptul lor de a cere salarii mai mari sau încheierea unui contract de muncă există doar la nivel teoretic, căci practic ei sunt dominați de frica de a nu pierde și această brumă de bani, sub orice formă ar veni ea.
