40 de ani de la primul pas pe lună

Apollo 11, Buzz Aldrin, NASA, Neil Armstrong

Experţii de la NASA au decis să restaureze filmul pentru a prezenta mult mai clar momentul istoric de la 20 iulie 1969, când astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au păşit pe satelitul natural al Pământului.

Evenimentul a fost urmărit în direct la televiziune de peste jumătate de milliard de oameni, inclusiv din România. Cu acea ocazie, Neil Armstrong a rostit celebrele sale cuvinte : Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire. Filmul prezentat acum de NASA este doar unul dintre evenimentele pregătite de Agenţia Spaţială americană pentru a marca implinirea a 40 de ani de aselenizare.

NASA a dat publicităţii şi o serie de fotografii inedite şi a scos la licitaţie mai multe obiecte, printre care şi o emblemă a echipajului de la Apollo 11, cu semnătura lui Neil Armstrong.

După misiunea istorică din 1969, NASA a mai trimis încă 10 astronauţi pe Lună. Ultimii au ajuns pe satelitul natural al Pământului în 1972, în timpul misiunii Apollo 17. Agenţia spaţială nord-americană a anunţat că intentioneaza sa trimita, din nou, echipaje umane pe Luna pana in 2020.

Ultimele Articole