Anghel Alexandru

473 milioane de lei, credite pentru IMM-uri

Banca Carpatica, Banca Comercială Carpatica, credite IMM

Astfel, aceștia beneficiază de o garanție de stat în proporție de 50%, conform OUG 92/ 2013 referitoare la Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri. Plafonul de garantare pus la dispoziția Băncii Comerciale Carpatica este de 236,6 milioane lei iar volumul de credite noi ce vor putea fi acordate este de 473 milioane lei.

 

Programul se va desfășura pe parcursul unei perioade de trei ani, până în 2016, iar garanțiile aferente împrumuturilor contractate de IMM-uri vor fi acordate prin intermediul FNGCIMM.

 

‘Suntem bucuroși să venim în întâmpinarea clienților noștri cu un nou produs de creditare, care să acopere lipsa temporară de lichidități a acestora, beneficiind în același timp de o garanție de stat de 50% din valoarea finanțării, precum și de o ofertă de costuri avantajoase. Banca Comercială Carpatica își continuă în acest fel demersul său de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor în România’, a declarat Cosmin Bucur, Chief Comercial Oficer în cadrul BCC.

 

Clienții care vor avea solicitări în cadrul Programului vor putea obține linii de credit de până la 5 milioane lei, dobânda percepută fiind ROBOR 3 luni + 3,5%, fără costuri de acordare, gestiune sau rambursare anticipată. Durata creditelor va fi de până la 2 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 12 luni.

 

Banca Comercială Carpatica este o instituție financiară cu capital social majoritar românesc, ale cărei acțiuni sunt listate la categoria întâi a Bursei de Valori București. Banca a fost înființată la Sibiu în 15 iulie 1999 și în prezent deține o rețea teritorială de 129 de unități cu acoperire națională.

 

 

Ultimele Articole