Fie că vorbim de ce se întâmplă pe holurile Congresului SUA, în cele mai mari bănci mondiale sau pe la summit-urile UE, deciziile dificile care ar trebuie luate pentru a remedia situația economiei mondiale sunt îngreunate de tot felul de factori, arată Business Insider.
Unii factori sunt ideologici. Alții sunt naționali.
Din nou, nu acuzăm pe nimeni că s-ar fi purtat nepotrivit, dar când vine vorba de obținerea unui bine general, tot ceea ce vedem este o lume care nu poate reveni la normal.
1. Angela Merkel, cancelar german
Poziție: cancelar al Germanei, 2005-prezent
Impact: ca și cancelar german, Angela Merkel este permanent criticată pentru felul în care administrează criza euro. Răspunsurile ei vizavi de dezvoltarea pieței sunt adesea văzute ca fiind niște simple reacții la alte evenimente, nu ca niște decizii proactive, Merkel contribuind astfel la accentuarea crizei.
Fiind principala forță economică și cea mai mare națiune creditoare din zona euro, Germaniei și susținerea ei sunt vitale atunci când vorbim de un consens la nivelul zonei euro și de ieșirea acesteia din criză. Cu toate astea, ca și politician, principala grijă a Angelei Merkel este câștigarea electoratului german pentru alegerile care urmează. Iar nemții nu sunt prea încântați să dea din ce în ce mai mulți bani cu din ce în ce mai puține garanții că și-i vor vedea înapoi de la țările aflate în insolvență, cum ar fi Grecia, Portugalia și Spania.
2. Francois Hollande, președintele Franței
Poziție: președintele Franței, 2012-prezent
Impact: Francois Hollande susține aplicarea integrării fiscale și a măsurilor de administrare comună a datoriilor în zona euro. Asta a dus la un conflict diplomatic între el și Angela Merkel, care este împotriva acestor măsuri.
În același timp, Hollande și guvernul său socialist aplică diverse măsuri în Franța, cum ar fi scăderea vârstei de pensionare, pe care unii o văd ca fiind neconstructivă în relația guvernului francez cu Berlinul. Publicația germană Der Spiegel a rezumat situația astfel: „Noul guvern socialist al Franței tocmai a decis să scadă vârsta de pensionare la 60 de ani. De acum înainte, niciun francez nu va mai fi obligat să muncească peste această vârstă din simplul motiv că asta ar putea contribui la ieșirea țării din criză. Și nu se poate ca francezii să lucreze la fel de mult precum bieții nemți, al căror guvern îi obligă să trudească până la vârsta de 67 de ani.”
3. Barack Obama, președintele SUA
Poziție: cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, 2009-prezent
Impact: președintele Obama a moștenit o situație economică proastă. De asemenea, a făcut câteva gafe politice care au înrăutățit și mai mult situația. Mai întâi, măsurile inițiale de stimulare nu au fost suficiente. Fie că a subestimat amploarea crizei, fie că a supraestimat capacitatea sa de a aplica o parte din acele măsuri și mai târziu, a ratat oricum ocazia de a a mai reduce din agonia economică a Americii. Acum, micșorarea cheltuielilor din sectorul public ține economia pe loc.
Unele din măsurile luate de președinte contribuie la blocajul economic la care asistăm acum. I-a ascultat prea mult pe cei care susțin măsurile de austeritate într-o perioadă de recesiune. Obama a investit foarte mult în imaginea pe care și-a creat-o în campania electorală, care îl prezenta ca pe un președinte post-partizan. Pentru a menține această imagine, a făcut diverse compromisuri cu oponenții săi electorali. Obama a recurs la reducerea datoriilor și la compromisuri atunci când era clar că asta nu e o decizie înțeleaptă.
4. David Cameron, primul ministru al Marii Britanii
Poziție: primul ministru al Marii Britanii, 2010-prezent
Impact: Poziția sa geografică și legăturile comerciale fac ca Anglia să fie vulnerabilă la situația economică europeană. Cu toate astea, insistența lui David Cameron asupra aplicării măsurilor de austeritate a băgat țara într-o criză și mai mare.
În ciuda vocilor dezaprobatoare, Cameron a mers în continuare pe ideea extinderii măsurilor de austeritate, susținând că reducerea datoriilor pe termen scurt va fi recompensată de câștigarea încrederii investitorilor. Este o teorie care s-a dovedit în repetate rânduri a fi paralelă cu realitatea. Deciziile lui Cameron afectează economia și vor continua să o facă pe termen lung. Politic vorbind, Cameron nu își poate schimba poziția din cauza presiunii Partidului Laburist și a Liberal-Democraților, creând astfel un blocaj în întreaga Anglie.
5. Mario Draghi, președinte BCE
Poziție: Președinte al Băncii Centrale Europene, 2011-prezent
Impact: mulți au așteptat de la Mario Draghi să rezolve rapid criza euro. Deoarece randamentele obligațiunilor Spaniei și Italiei au depășit nivelurile sustenabile, s-a cerut ca BCE să intervină și să reducă din presiunea de pe piață, soluția fiind cumpărarea de bonduri.
La scurtă vreme după ce BCE a redus rata dobânzii cu 25 de puncte, criticii spuneau deja că această acțiune nu e suficientă.
Bill Fleckenstein, un comentator respectat, a declarat recent că marea problemă a administrării crizei din zona euro este momentan faptul că Draghi și BCE nu vor să printeze bani suplimentari. Timpul va decide dacă mâna lui Draghi va fi forțată sau nu.
