ZF: Autostrada Soarelui a fost făcută degeaba din punctul de vedere al traficului. Nu intră în primele zece cele mai circulate drumuri. În topul celor mai circulate drumuri din România conduce DN 1 Bucureşti-Borş, care are un trafic însumat al sectoarelor ce îl compun de aproape 720.000, fiind urmat la distanţă considerabilă de DN 2 Bucureşti-Siret, cu puţin peste 400.000 de vehicule zilnic, arată o analiză a ZF pe baza recensământului general al circulaţiei rutiere realizat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În mod surprinzător, Autostrada Soarelui nu se numără printre cele mai circulate zece şosele din ţară, fiind tranzitată, în total, în 24 de ore de puţin peste 64.000 de vehicule, tronsonul cu cel mai mare trafic fiind între Fundulea şi Lehliu, adică aproape 20.000 de vehicule într-o zi.
România liberă: Cine este miliardarul din Daghestan care colecţionează vedete. Transferul camerunezului Eto’o de la Internazionale Milano la necunoscuta divizionară rusă Anzhi Makhachkala pentru 39 milioane dolari este, fără îndoială, cea mai senzaţională mutare a anului. O dată cu transferul lui Eto’o, şi noul şef al acestuia, Suleiman Kerimov, a intrat în atenţia presei internaţionale. Deşi cel mai bine plătit sportiv din lume rămâne pilotul de Formula 1 Fernando Alonso, căruia echipa Ferrari îi plăteşte un salariu anual de 40 milioane dolari, Eto’o a urcat în clasamentul fotbaliştilor, eclipsându-l până şi pe Cristiano Ronaldo, vedeta echipei Real Madrid; în timp ce portughezul primeşte 17,4 milioane dolari pe an, fotbalistul african, triplu câştigător al Champions League, are un salariu de 29 milioane dolari.
EVZ: Cine are de câştigat din reducerea taxei auto. Singurele autovehicule scutite de la plata taxei auto sunt cele încadrate în categoria maşinilor istorice sau cele acordate instituţiilor publice de către guverne străine sau organizaţii internaţionale şi organisme nonprofit sau de caritate. Noile schimbări nu scapă statul român de sancţiunile europenilor, care au condamnat recent România că încalcă normele europene prin modul de percepere a taxei auto. Astfel, orice român ar putea câştiga un proces de discriminare intentat statului român, privind taxele, potrivit juriştilor.
DailyBusiness: Cum s-a ales praful de Flamingo – Istoria celui mai mare faliment din retail-ul IT romanesc. Daca in 2008 Flamingo inregistra afaceri de peste 200 milioane de euro si dispunea de o suprafata de vanzare de 59.000 de metri patrati si peste 80 de magazine, in prezent, compania mai detine active evaluate la circa 62.000 de euro, potrivit Simonei Milos, reprezentanta RVA Insolvency, administratorul judiciar care s-a ocupat de insolventa companiei. „Averea debitoarei” este compusa, in prezent, din diverse echipamente tehnologice si mijloace de transport, laptop-uri si sisteme de calcul.
Falimentul Flamingo reprezinta, totodata, si „moartea” singurului retailer IT listat pe Bursa de Valori Bucuresti.
Adevărul: Cum pierde România bani în faţa Bulgariei. Taxele şi impozitele mai mici, legislaţia permisivă şi o politică economică stabilă sunt atuurile pe care bulgarii mizează în „războiul“ de la distanţă cu românii. Mergem în concediu pe litoralul bulgăresc, ne înmatriculăm maşinile şi ne mutăm firmele la Ruse.