ZF: Cât va fi cursul leu/euro la sfârşitul anului 2012? Bancherii nu văd fluctuaţii majore, dar atenţie la francul elveţian şi la dolar. Dolarul este estimat să crească la 3,4 lei, iar francul elveţian se va duce către 3,3-3,4 lei. Cursul de schimb va continua să fie relativ stabil în acest an, evoluţia urmând să oscileze pe palierul 4,25 – 4,35 lei/euro, uşor mai îngust decât cel înregistrat anul trecut. Însă, există riscul testării unor niveluri mai ridicate, spre 4,4 lei/euro, în cazul unei aversiuni extreme faţă de risc, în opinia analiştilor.
Adevărul: Cum a ajuns combinatul ArcelorMittal Galaţi să ia energie de pe-o zi pe alta. Contractul dintre Hidroelectrica şi ArcelorMittal Galaţi, al doilea mare consumator de energie al ţării, expiră vineri. Combinatul siderurgic va fi nevoit să cumpere electricitate la preţuri uriaşe de pe Piaţa pentru Ziua Următoare, până încheie un nou contract. În 2011, combinatul ArcelorMittal Galaţi, al doilea mare consumator al ţării, a utilizat energie de la Hidroelectrica la un preţ cu 25% sub media pieţei. Contractul a fost încheiat atunci pe bursa de energie OPCOM, însă după o idee năstruşnică: Mittal a cerut energie la un preţ foarte mic, la care doar Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie, îi putea livra.
EVZ: Începe marea asfaltare! Ce autostrăzi vor fi gata în 2012. Cea mai aşteptată inaugurare a anului este cea a tronsonului Bucureşti-Ploieşti a cărui construcţie a început în urmă cu cinci ani şi unde lucrează „regii” români ai asfaltului. În urma deschiderii circulaţiei pe mai multe tronsoane în 2011, România a ajuns la 370 kilometri de autostradă. Câteva zeci de kilometri ar urma să li se adauge în acest an. De departe cel mai aşteptat eveniment al acestui an în domeniul infrastructurii este finalizarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, cu o lungime de 62 de kilometri, începută încă din 2007-2008.
Daily Business: 2012 pe piata mall-urilor: „Nu este exclusa o noua serie de falimente”. In ciuda zvonurilor oarecum nefavorabile, sau cel putin confuze, de pe piata internationala, analistii CBRE considera ca in anul 2012 consumul va creste usor, ceea ce va impulsiona vanzarile din centrele comerciale, cu o accentuare a diferentelor dintre centrele comerciale de suces si cele neperformante. Prin urmare, Daniel Nistor, account manager al departamentului de retail al companiei, spune ca “nu este exclus, asadar, sa fim martorii unei serii noi de falimente”.
Cursdeguvernare.ro: Eficienţa pe orele lucrate, în PIB-ul economiilor dezvoltate. Caracteristicile europenilor. Conform datelor făcute publice de organizaţia OECD, care grupează economiile de piaţă cele mai dezvoltate din ţările democratice, definitive pentru anul 2010, Statele Unite ale Americii au păstrat un avans de circa 20% faţă de zona Euro în materie de productivitate, exprimată în dolari pe oră lucrată. Analiza detaliată dezvăluie o serie de caracteristici specifice pentru ţările europene şi non-europene.