money.ro: Privatizarea CFR Marfă, întreruptă:
Procedura de vânzare a CFR Marfă este întreruptă şi nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Horaţiu Buzatu, secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor.Buzatu a arătat că ministrul Transporturilor s-a prezentat la ultima şedinţă CSAT cu proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, dar nu a primit avizul necesar. Proiectul avea avizul ministerele Finanţelor, al Administraţiei şi Internelor, al Apărării Naţionale, al Justiţiei şi al Consiliului Concurenţei.
zf.ro: Cât va câştiga România din rezervele de gaze de 17 mld. euro descoperite în Marea Neagră:
Specialiştii spun că de 20 de ani se ştia că în adâncurile Mării Negre se află mari rezerve de gaze, dar abia acum bătălia s-a încins. Apele Mării Negre fierb acum sub sondele săpate de greii petrolieri ai lumii, dar primul semnal a fost dat de perimetrul românesc Neptun, acolo unde Petrom şi americanii de la ExxonMobil au găsit deja o acumulare de gaze a cărei valoare se ridică la 17 miliarde de euro. Din redevenţe, statul ar urma să încaseze un miliard de euro, potrivit calculelor ZF, dar asta abia peste zece ani. După descoperirea făcută de Petrom şi ExxonMobil, care însă reprezintă doar faza iniţială a lucrărilor de explorare, Bulgaria a bătut palma cu Total pentru un perimetru în Marea Neagră la două săptămâni după ce Ucraina a dat drumul unul proiect de 10 miliarde de dolari cu ExxonMobil şi Shell. Dacă specialiştii din domeniu sunt încă prudenţi, cei implicaţi direct în aceste proiecte, aşa cum este cazul lui Gerhard Roiss, şeful OMV, acţionarul majoritar al Petrom, vorbesc despre rezerve „gigantice”. Indicii despre potenţialul Mării Negre erau încă din anii ’90.
capital.ro: Mallurile falimentate ar putea deveni mici centre de cartier:
Inginerul turc Ali Ergun Ergen a pus bazele retailului modern din România în urmă cu aproape 20 de ani, când au fost începute lucrările la primul mall din ţară. Acum vrea să revoluţioneze industria prin readucerea la viaţă a primelor două centre comerciale din România. Ergen s-a întors la cârma Anchor Grup în primăvara acestui an, după ce a coordonat dezvoltarea celui mai mare centru comercial din România: Băneasa Shopping City. Noua lui provocare este transformarea Plaza România şi Bucureşti Mall în ceea ce au fost odată, adică puncte de actracţie pe harta retailului local. Ţinta este ambiţioasă pe o piaţă dominată în prezent de centre comerciale cu pretenţii occidentale precum Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni şi Sun Plaza. După extinderea şi modificarea celor două malluri, Anchor intenţionează să gestioneze un sfert din suprafaţa de retail modern a Bucureştiului.
dailibusiness.ro: Impozitele, amenzile si taxele locale vor creste cu 16,05%:
Impozitele, amenzile si taxele locale vor creste cu 16,05% de la inceputul anului viitor, reprezentand rata inflatiei cumulata pentru perioada 2010-2012. Cresterea va fi aplicata conform unui proiect de Hotarare al Ministerului Finantelor, fiind asteptate venituri suplimentare anuale de 531 milioane lei in urmatorii trei ani. Proiectul prevede ca autoritatile administratiei publice locale vor completa, modifica sau abroga hotararile adoptate privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2013 in termen de 45 de zile de la data publicarii Hotararii in Monitorul Oficial. Totodata, de la 1 ianuarie 2013 se va abroga Hotararea Guvernului din anul 2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010.
business24.ro: Privatizarile continua in 2013, sase companii de stat se afla pe lista:
Sase companii la care statul este actionar majoritar vor intra in procesul de privatizare in prima jumatate a anului 2013, a declarat, miercuri, Ion Pisc, prim-vicepresedintele Blocului National Sindical (BNS). Aceste companii sunt Complexul energetic Oltenia, Complexul energetic Hunedoara, Electrocentrale Bucuresti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Electrica. „In cazul Complexului energetic Oltenia, spre exemplu, cifra de afaceri anuala depaseste un miliard de euro, combinatul producand 1/3 din energia necesara tarii”, a afirmat Ion Pisc. Potrivit acestuia, in cazul companiilor de stat care inregistreaza profit nu este recomandabila vanzarea pachetului majoritar de actiuni, ci doar vanzarea unor pachete minoritare.