Nafureanu Dana

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 07.11.2012

anul, BRD, comision, euro, lei, pierdere, revista presei, venit

money.ro: Obama câştigă un nou mandat la Casa Albă:

Peste 200 de milioane de alegatori americani din cele 50 de state ale SUA au votat marti in alegerile prezidentiale. Barack Obama a câştigat alegerile din Statele Unite şi a obţinut un nou mandat la Casa Albă, după ce a adunat numărul de 270 de electori necesari victoriei în scrutinul prezidenţial.

 

zf.ro: În timp ce statul îşi amână listările, băncile internaţionale ies una după alta de pe bursă:

Grupul UniCredit şi-a anunţat ieri clienţii că va închide firma de brokeraj UniCredit CA IB Securities şi va renunţa la operaţiunile sale pe bursa de la Bucureşti, ca parte a strategiei de restructurare a unităţilor de brokeraj la nivelul grupului. „La momentul acesta, decizia de închidere vizează doar operaţiunile de brokeraj din România, care erau în curs de integrare în bancă. Este o decizie neaşteptată şi dureroasă care arată că lumea nu mai are încredere în ţintele şi proiectele pentru această piaţă”, a declarat pentru ZF Ioana Tănase, directorul general al UniCredit CAIB Securities. Decizia vine la doar o lună după ce ING a anunţat că iese de pe bursă, tot în urma unei decizii la nivel de grup. Atât ING, cât şi UniCredit îşi păstrează însă operaţiunile de brokeraj din Polonia, care este de câţiva ani bursa vedetă a Europei din punctul de vedere al tranzacţiilor. În contrast, bursa de la Bucureşti nu a reuşit niciodată să depăşească statutul de speranţă, dar în ultimii ani investitorii şi brokerii internaţionali s-au săturat să mai aştepte listările promise cu generozitate de politicieni. Cu tranzacţii de 2-3 mil. euro pe zi, în ultima perioadă, faţă de 200-300 mil. euro pe zi la Varşovia, bursa de la Bucureşti nu mai este interesantă pentru investitori. Nici Fondul Proprietatea, unde americanii au preluat controlul, nu mai reprezintă o miză.

 

capital.ro: BRD raportat a doua pierdere trimestrială consecutivă, de 6,4 milioane euro:

BRD – Groupe Societe Generale, a doua cea mai mare bancă din sistem după active, a afişat azi a doua pierdere trimestrială consecutivă, de 29 milioane lei (6,4 milioane euro), fiind presată de costurile de provizionare a creditelor neperformante. Dacă după primele şase luni din acest an BRD afişa un profit de 39,35 milioane lei, după primele trei trimestre profitul s-a redus la 10,39 milioane lei. Asta înseamnă că în perioada iulie-septembrie 2012, BRD a înregistrat o pierdere netă de 29 milioane lei (6,4 milioane euro). Seria pierderilor trimestriale a început pentru BRD în urmă cu trei luni, când a raportat pentru trimestrul al doilea din 2012 o pierdere de 44 milioane lei.

 

dailybusiness.ro:  Cum vor creste veniturile de la anul:

2013 se anunta a fi un an mai bun pentru majoritatea romanilor, asta bineinteles daca masurile propuse de politicieni in programele de guvernare vor fi puse in practica. Atat USL cat si ARD ne promit majorarea salariilor si scaderea taxelor. Uniunea Social Liberala si Alianta Romania Dreapta, cele doua mari coalitii politice ce se vor confrunta la alegerile din decembrie, isi lanseaza, in aceasta saptamana, programele de guvernare. Politicienii anunta masuri de stimulare a economiei fara precedent. Poate doar momentul trecerii la cota unica poate fi pus pe acelasi nivel. Bineinteles in prim-plan se afla salariile. USL anunta o crestere a salariului minim de la 700 lei la 1200 lei pana in 2016, fara a prezenta o grila exacta. 

 

business24.ro: De ce renunta UniCredit la operatiunile bursiere din Romania:

Grupul italian UniCredit va inchide firma de brokeraj UniCredit CAIB Securities, al treilea jucator de pe piata din Romania. Ioana Tanase, directorul general al Unicredit CAIB Securities, a declarat pentru Business24 ca, initial, planul era de a integra firma de brokeraj in UniCredit Bank, iar decizia de a iesi de pe piata romaneasca a venit intempestiv. Decizia este una strategica, in contextul retragerii de pe pietele din regiune, cu exceptia Poloniei, care devine hub regional. „Aici este extrem de dificil sa rezisti, volumul si valoarea tranzactiilor sunt reduse, despre comisioane nu mai spun nimic. Polonia are o piata mai dezvoltata”, a declarat Ioana Tanase. Cu toate acestea, compania isi va duce la bun sfarsit obligatiile contractuale, activitatea incetand propriu-zis in cea de-a doua jumatate a lunii decembrie. Decizia nu va afecta si operatiunile bancare si de investment banking, care vor continua prin intermediul UniCredit Tiriac Bank. 

Ultimele Articole