Sorin Simon

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 08.09.2011

apartamente Bucuresti, apartamente ieftine, diplome, educație, gaddafi, imobiliare, India, invatamant, Libia, Mumbai, Petrom, revista presei, Uttar Pradesh, WikiLeaks

ZF: Educaţia la raport: 17.700 de români şi-au pus titlul de „doctor“ pe cartea de vizită în ultimii cinci ani. Numai 10% îl meritau. România trece printr-o fază de restructurare a sistemului de învăţământ, iar unul dintre cei mai importanţi paşi ai acesteia îl reprezintă corelarea dintre competenţele şi poziţiile obţinute de către cei care lucrează în sistem. Universităţile au devenit în ultimii ani cetăţi închise, în care promovările şi numirile în funcţie ale profesorilor se făceau după gradul de rudenie şi nu după numărul de lucrări ştiinţifice publicate la nivel internaţional.

România liberă: Petrom a fost dat gratis în contul poluării istorice. Cheltuielile estimate cu depoluarea şi dezafectarea vechilor instalaţii Petrom au crescut de aproape patru  ori după privatizare. Statul va achita până în 2034 aproape 600 milioane euro pentru decontaminarea şi dezafectarea sondelor închise  şi instalaţiilor Petrom, în condiţiile în care a încasat 669 milioane euro când care a vândut austriecilor de la OMV 33,34% din acţiunile companiei. Suma presupusă de decontaminare şi dezafectare este doar una relativă. Ea creşte an de an, în funcţie de noile obligaţii care revin OMV-Petrom.

EVZ: Care sunt cele mai ieftine apartamente din Bucureşti. Preţurile imobilelor au scăzut mult în ultimii ani. O garsonieră poate fi cumpărată acum cu 15.000 de euro. La două camere există un apartament de 44 mp, în Valea Oltului, confort 2. Potrivit agentului imobiliar Adrian Paraschiv, DDA Land Invest, preţul este uşor negociabil, iar imobilul se găseşte la ultimul etaj al blocului, 10. Anul construcţiei este 1973, interiorul necesită renovare, iar comisionul este discutabil. La confort 3 găsiţi un apartament de două camere la 22.500 euro, 27 mp, în zona Giurgiului, oferită de New Age Imobiliare.

Adevărul: Gaddafi ar fi plecat cu tot cu bani şi cu aur. Fostul lider libian Muammar Gaddafi a părăsit, se pare, Libia, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un convoi de 250 de vehicule, printre care camioane pline de aur şi bani lichizi, scrie presa occidentală. Tiranul detronat, care a condus Libia timp de 42 de ani, ar călători spre Burkina Faso, un stat sărac, din vestul Africii, care a promis că-i va acorda azil politic, printr-un acord intermediat de Africa de Sud. Oficiali ai serviciilor secrete au sugerat că un acord extraordinar a fost semnat de Africa de Sud şi Franţa, în numele NATO, pentru a permite plecarea familiei Gaddafi şi evitarea continuării violenţelor.

Gândul: WIKILEAKS –  Cel mai extravagant politician din India trimitea un avion doar pentru a-i aduce sandalele. Mayawati Kumari, şeful guvernului statului indian Uttar Pradesh, a trimis un avion particular în Mumbai pentru a-şi cumpăra o pereche de sandale, arată o telegramă Wikileaks, potrivit BBC. Mayawati, un simbol pentru milioane de indieni din pătura de jos a societăţii, conduce cel mai numeros şi unul dintre cele mai sărace state indiene. Însă telegramele Wikileaks o descriu drept „disperată să devină prim-ministru”. „Când avea nevoie de o pereche nouă de sandale, îşi trimitea avionul privat la Mumbai, de unde cineva îi cumpăra brandul ei preferat”, se arată în documente legate de Kumari, datate 23 octombrie 2008 şi publicate de Wikileaks în ultimele zile.

Ultimele Articole