ZF: România din noiembrie 2008 vs. România de azi: Criza nu i-a învăţat nimic pe cei care ne conduc. Oficialii dau copy-paste la discursurile de la începutul crizei. Cei mai puternici oameni din politica românească repetă în această toamnă discursurile optimiste din 2008, când criza lovea pe toată lumea, dar în România „situaţia era sub control”, împrumurile de la FMI erau o variantă exclusă, iar economia României urma să crească cu 2% în anul următor. În prezent întreaga Europă se luptă să salveze Grecia, iar Italia devine şi ea o „oaie neagră” a zonei euro, la Bucureşti se vorbeşte despre faptul că România are „toate centurile de siguranţă”, deşi aproape 20% din sistemul bancar este controlat de instituţii elene.
Adevărul: Cea mai mare bancă din Europa, HSBC, ameninţă cu retragerea din Marea Britanie. HSBC a avertizat că se va retrage de pe piaţa britanică, dacă autorităţile de la Londra vor aplica reglementări suplimentare pentru sectorul bancar, scrie Reuters. HSBC, cea mai mare bancă din Europa, este foarte slăbită din cauza creditări slabe din SUA.
Gândul: Guvernul schimbă regulile de vânzare a anvelopelor. Cauciucurile vor fi împărţite pe clase energetice, de la A la G, precum electrocasnicele. Proprietarii de autovehicule vor putea economisi, începând din noiembrie 2012, peste 100 de euro pe an din bugetul alocat combustibililor, vor avea maşini mai silenţioase, mai puţin poluante şi vor putea frâna în condiţii mai bune de siguranţă, pe un drum umed. De la 1 noiembrie 2012 anvelopele care vor fi la vânzare vor trebui să fie etichetate, pe clase energetice, de la „A” la „G”, la fel ca şi la aparatele electrocasnice.
EVZ: Autostrăzile României au intrat în prelungiri. Doar pentru proiectele aflate în execuţie, întârzierile cumulate trec lejer de cinci ani. Şi asta fără să luăm în calcul centurile oraşelor pe care constructorii nu s-au grăbit să le termine. Exproprierile greoaie, mutările de utilităţi, descărcările arheologice şi lipsa banilor sunt cauzele care au întârziat finalizarea proiectelor de autostrăzi din România.
România liberă: Datorii de 5 miliarde euro. Unde ne-au dus managerii numiţi politic. Managemenul dezastruos, sub controlul guvernelor ultimilor zece ani, a condus la creşterea datoriilor acestor companii la 5 miliarde de euro. Multe dintre acestea ar trebui să aloce tot profitul lor pe următorii zece ani doar pentru a scăpa de obligaţii. Jumătate din datorii revin principalelor trei societăţi de cale ferată: 2,4 miliarde euro, mai mult decât este deficitul bugetar al României estimat pentru 2012.