ZF: Start-up cu 8.000 de euro. Doi absolvenţi de Politehnică fac un business din producţia unui joc de educaţie financiară. Nicu Naum şi Marius Fulgu, doi tineri de 27 de ani, absolvenţi ai Universităţii Politehnice din Bucureşti, au pus în urmă cu doi ani bazele propriei afaceri pe piaţa jocurilor de educaţie financiară, înfiinţând compania DMN Partners. Dacă iniţial au fondat această companie pentru a oferi servicii de web design, cei doi tineri antreprenori, pasionaţi de zona de finanţe, au decis să creeze şi propriul joc de strategie financiară, după modelul cunoscutului joc Cash Flow, inventat de investitorul şi autorul american Robert Kiyosaki.
România liberă: Cât mai scade producţia de energie hidro. Debitele râurilor şi nivelurile lacurilor au ajuns la jumătate faţă de normal ca urmare a secetei prelungite. „În cazul unui nivel foarte scăzut al fluviului Dunărea, în strictă conformitate cu specificaţiile tehnice ale centralei şi cu respectarea procedurilor aferente, Nuclearelectrica SA va lua decizia opririi uneia din unităţi, sau a ambelor”, spun reprezentanţii centralei nuclearelectrice de la Cernavodă. Cu toate acestea, oficialii Nuclearelectrica susţin că în momentul de faţă, CNE Cernavodă funcţionează la parametri normali, asigurându-se debitul de apă de răcire necesar.
Adevărul: Austeritatea UE ar putea să omoare „pacientul“. Efectele tăierilor de cheltuieli încep să fie vizibile în oraşele Europei: cozi din ce în ce mai mari la ajutoarele de stat, firme închise şi tot mai mulţi oameni fără adăpost pe străzile oraşelor. Acordul la care au ajuns săptămâna trecută 26 de state ale UE privind centralizarea sistemelor fiscale şi a controlului asupra bugetelor nu pare a avea efecte pe pieţele financiare. Italia a vândut ieri obligaţiuni guvernamentale la un preţ foarte mare, în timp ce Marea Britanie, care a rămas în afara acordului, a înregistrat un minim istoric, la o licitaţie similară.
Bursa: Euro – sub 1,30 dolari pentru prima oară după ianuarie. Moneda unică europeană a scăzut ieri, pe pieţele internaţionale, ajungând sub pragul de 1,30 dolari pentru prima oară după luna ianuarie. Deprecierea a fost generată de creşterea costurilor împrumuturilor Italiei, dar şi de majorarea volumului creditelor contractate de băncile spaniole de la Banca Centrală Europeană (BCE). Euro a pierdut 0,4% la ora 10.15, pe piaţa din New York, având un curs de 1,2979 dolari. Anterior, moneda împărţită de 17 state din UE scăzuse la 1,2965 dolari – cel mai redus curs din 12 ianuarie până în prezent.
EVZ: O mare bancă spaniolă nu simte criza: Se extinde în America Latină. Banca spaniolă BBVA nu este nevoită să vândă active sau participaţii la diviziile sale din America Latină pentru a îndeplini noile cerinţe privind capitalul, ci intenţionează să se extindă în Columbia şi Chile, a declarat Vicente Rodero, şeful BBVA în regiune, transmite Reuters. ”Nu vom emite obligaţiuni pentru a ne majora capitalul iar viziunea strategică a băncii impune continuarea creşterii în economiile emergente”, a afirmat Rodero, preluat de Agerpres. Acesta a adăugat: ”Nu avem nevoie să vindem nici o investiţie din regiune”.