ZF: Vicepreşedinte Google: Marele meu regret este că am intrat târziu în România. Piaţa ar fi fost gata din 2007 sau 2008. Piaţa online din România are un potenţial extraordinar de dezvoltare, însă acesta nu poate fi atins câtă vreme doar 15-20% din firme sunt online, comerţul electronic are o pondere mică în PIB, iar mediul rural e mult în urma oraşelor la capitolul internet, spune Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente. „România este cel mai mare regret al meu, pentru că am intrat târziu pe această piaţă. Din punctul de vedere al Google, România era o piaţă în care ar fi trebuit să deschidă un birou încă din anul 2007 sau 2008, dar planurile de expansiune au fost afectate de criza economică. Am intrat un pic târziu pe piaţa din România”, a declarat într-un interviu pentru ZF Mohammad Gawdat, vicepreşedinte al Google pentru pieţele emergente.
Gândul: Stroe, Dacia: Vom lansa un nou automobil. Începând cu anul viitor, la fabrica Dacia de la Mioveni va intra în producţie a doua generaţie a modelului Logan.. „Deşi este riscant să facem o prognoză pentru anul viitor, având în vedere situaţia economică externă, cred totuşi că exporturile de maşini şi de componente auto vor ajunge la 11 milarde de euro în 2012. Îmi bazez estimarea în primul rând pe activitatea de la Dacia, având în vedere că 82% din portofoliul de contracte sunt deja semnate.Vom lansa un nou automobil, vom pune în funcţiune o nouă fabrică de motoare şi o nouă capacitate de cutii de viteze. Producţia ultimilor două unităţi va merge în proporţie de 50% la export, a spus Stroe vicepreşedinte Automobile Dacia.
România liberă: Investiţie de 34 milioane de euro într-o staţiune cu 100 de locuri de cazare. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului construieşte o pârtie de schi ultramodenă într-o zonă cu mari probleme de infrastructură: există puţine locuri de cazare sau de petrecere a timpului liber, iar accesul pe timpul iernii este dificil. La 80 de kilometri după ce părăseşti DN7, în dreptul localităţii Brezoi, într-o zonă superbă, unde zăpada are deja pe alocuri jumătate de metru, 140 de oameni muncesc cu spor. La primăvară se vor face primele probe, iar la sfârşitul lui 2012 va fi dată în folosinţă pentru turişti pârtia de schi care se va chema generic Vidra-Obârşia Lotrului (cele două localităţi între care se află poziţionată noua destinaţie turistică).
Adevărul: Două din trei firme au mai puţini clienţi. În acest an, birocraţia, fiscalitatea, blocajul financiar şi costurile creditelor au afectat companiile mai puţin decât în 2010, dar scăderea cererii a fost resimţită mai acut. Ultimul sondaj al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii arată că 67,7% din firme au fost afectate de scăderea cererii, acest factor fiind cea mai importantă cauză a dificultăţilor întâmpinate în 2011. Anul trecut, proporţia companiilor care s-au confruntat cu scăderea cererii era de 66,2%.
EVZ: Cât te costă să-ţi laşi copilul în grija bonei, de Sărbători. Pentru un weekend petrecut de copii cu bona, familiile plătesc în jur de 300-400 de lei. Părinţii care doresc să se distreze fără cei mici doar în noaptea de Revelion dau 100-150 de lei. Dacă până la venirea crizei financiare, agenţiile specializate nu reuşeau să facă faţă numărului mare de cereri pentru bone în perioada Sărbătorilor, anul acesta, solicitările sunt extrem de puţine.