money.ro: România vrea confirmarea prezenţei sale în Schengen. România doreşte confirmarea prezenţei sale în spaţiul Schengen, în contextul în care a întărit în mod corespunzător frontiera de est a Uniunii Europene, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, punctând că nu este vorba despre o favoare care s-ar face ţării noastre odată cu primirea ei în respectivul spaţiu.
Mediafax: Cum va arăta Capitala în 2035? Planurile Primăriei: unirea celor şapte gări prin linie de metrou, dublarea spaţiilor verzi, tunele sub Herăstrău. Planul Urbanistic General (PUG) va fi discutat în CGMB în maximum două luni, după care urmează să fie aplicată Strategia Bucureşti 2035, care presupune unirea celor şapte gări din Bucureşti prin linie de metrou, dublarea spaţiilor verzi, recuperarea identităţii urbane pentru centrul Capitalei.
România Liberă: Ce surprize vor fi la Salonul Auto de la Geneva 2012? Salonul Auto de la Geneva se apropie, începutul lunii martie fiind rezervat în fiecare an pentru acest eveniment de-a dreptul sacru în lumea auto. Încep să apară deja informaţii despre noutăţile pregătite pentru Salon, aşadar pornim şi noi o mică serie de articole care să cuprindă cel puţin o parte dintre maşinile care vor fi lansate cu această ocazie. Printre ele, modele care se vor regăsi pe piaţa românească în prima parte a anului 2012.
Capital.ro: IMM-urile îi cer lui Ungureanu plata TVA la încasarea facturii. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită noului guvern punerea în aplicare a art. 66 din Directiva 112/2006/ CE care reglementează plata TVA la încasarea facturii, cu modificarea în regim de urgență a Codului Fiscal.
RFI.ro: CE aprobă un ajutor de stat pentru închiderea a trei mine. Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de peste un miliard şi jumătate de lei pentru închiderea a trei mine ale Companiei Naţionale a Huilei. Ajutorul de stat, care în euro înseamnă 270 de milioane de euro, va fi acordat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din unităţile Petrila, Uricani şi Paroşeni.