Nafureanu Dana

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 24.09.2012

angajat, banca, combinat, euro, ministru, Oltchim, privatizare, produs, propietar

money.ro: Cum văd angajaţii Oltchim preluarea combinatului de către Dan Diaconescu:

„Deocamdată aşteptăm mai multe fapte şi aşteptăm să se livreze banii pentru Oltchim, pentru repornirea instalaţiilor. Asta ne interesează cel mai mult. Ne mai interesează să ajungem şi cu salariile cât mai aproape de eliminarea restantelor, să vedem toţi banii. Sperăm să fie ceva serios cu domnul Dan Diaconescu şi să nu ne amăgească. Vom fi cu el şi îi urăm succes, dar să nu ne amăgească. Dacă nu se va rezolva situaţia, ne vom gândi ce vom face. Noi am intrat în greva foamei pentru locurile de muncă şi putem să reintrăm oricând. Pentru noi a fost o surpriză, dar cred că nici dânsul nu a crezut, dar dacă a intrat în horă, în jocul ăsta, trebuie să joace. Noi credem că va demonstra că poate şi îl aşteptăm cu încredere”, a declarat un salariat al Oltchim.Un alt angajat a declarat că-l aşteaptă cu încredere pe Dan Diaconescu pentru a constata ce idei are noul patron şi spune că „dacă vine cu idei bune” angajaţii vor sta „liniştiţi”, iar dacă nu, vor continua protestele.

 

zf.ro: Băncile mai au la dispoziţie 600 mil. € pentru „Prima casă”: 

Băncile mai au la dispoziţie garanţii de stat pentru a vinde credite ipotecare de peste 600 mil. euro prin „Prima casă”, banii fiind suficienţi pentru ca programul să se deruleze fără probleme până la finalul anului, potrivit Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Acestea vor putea acorda peste 15.000 de împrumuturi din fondurile rămase, ceea ce înseamnă că, la un ritm de aprobare de 100 de dosare pe zi, fondurile nu vor fi epuizate mai devreme de finalul anului. Mai multe bănci au epuizat sau se aşteaptă să termine curând garanţiile alocate anterior şi au solicitat sume suplimentare din noul plafon de 200 mil. euro alocat de guvern în luna iunie. BCR, BRD şi CEC Bank au primit deja garanţii din noul plafon, în timp ce Raiffeisen şi UniCredit Ţiriac au formulat cereri în acest sens.

 

capital.ro: Statul vrea să taxeze „tot ce mişcă” în curtea proprietarilor:

Bogații din România sunt mai mulți decât par, cel puțin așa crede Ministerul Finanțelor, care spune că averea „normală” a unei familii se reduce la o locuință de 60 de metri pătrați. Iar bogații trebuie impozitați suplimentar. Bugetul de stat al Românei are nevoie de bani, deci trebuie să își majoreze încasările. Aceasta este filosofia pe care o urmează actualul guvern Ponta, dar nu numai, taxele și impozitele fiind majorate în fiecare dintre ultimii trei ani. Problema este cum se vor face aceste majorări ale încasărilor. Dacă s-ar discuta despre combaterea evaziunii fiscale, despre sifonarea profiturilor către alte sisteme fiscale mai prietenoase (prețurile de transfer) sau dacă ar fi luate măsuri de sprijinirea economiei astfel încât să crești baza de impozitare (și nu prin includerea tuturor persoanelor în respectiva bază), atunci ar fi foarte bine. Dar nu, la noi încasări mai mari la buget nu se pot face decât prin majorări de taxe sau impozite.

 

dailybusiness.ro: Privatizarea Oltchim este o farsa:

Fostul ministru al Economiei, liberalul Varujan Vosganian, critica dur modul in care a decurs procedura de privatizare a combinatului Oltchim, adjudecat vineri de controversatul patron al OTV, Dan Diaconescu. Intr-o postare pe blogul personal, Vosganian remarca faptul cp actualul Guvern nu a luat nici cele mai elementare masuri de prevedere pentru a evita un eventual esec al privatizarii si atentioneaza ca „obligatiile combinatului vor ramane tot in sarcina Guvernului, in timp ce Dan Diaconescu va inventa tot felul de motive imaginare pentru a nu plati banii si pentru a se juca de-a telenovela pana la alegeri”. Privatizarea a fost gestionata de guvern, prin Ministerul Economiei, condus de liberalul Daniel Chitoiu, care in timpul interimatului lui Crin Antonescu la Cotroceni i-a luat acestuia locul la conducerea USL.

 

business24.ro: Ministerul Agriculturii doreste sa aprovizioneze hipermarketurile cu produse romanesti:

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pregateste un pachet legislativ pentru incurajarea consumului de legume romanesti. Pachetul se refera la aprovizionarea cu produse autohtone a hipermarketurilor, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Ministrul a precizat ca saptamana viitoare vor avea loc discutii in acest sens cu reprezentantii hipermarketurilor. Daniel Constantin a adaugat ca produsele agricole din Romania trebuie valorificate, constituind unul dintre instrmentele functionarii economiei de piata. „Ceea ce se poate face am facut deja, am compensat in acest an anumite pierderi inregistrate de fermieri si vom compensa in continuare in limita bugetului, dar sigur trebuie sa revenim la un sistem care sa aiba o irigare constanta. Avem sere si solarii care asigura totusi o productie constanta pe piata”, a sustinut Daniel Constantin. Vineri, reprezentantii fermierilor din Romania au cerut modificarea nivelului ajutoarelor de stat pentru anul agricol 2012, in cadrul unei intalniri cu conducerea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Reprezentantii fermierilor au propus pentru sectorul vegetal subventii de 220 euro/ha cu un avans de 80% si pentru sectorul zootehnic de 611 lei/ cap bovina, cu un avans de 90%, pe fondul situatiei critice din domeniul agricol.

Ultimele Articole