capital.ro: Cine te despăgubeşte pentru plăţile online cu probleme:
Dacă la plăţile online făcute cu cardul apar probleme în livrarea produselor sau clientul e fraudat, banca ar trebui să returneze banii pierduţi. Despăgubirile sunt însă limitate. Teoretic, clienții pot solicita oricând băncii care le-a emis cardul rambursarea banilor, dacă au fost victima unei fraude online, dacă nu au primit produsele comandate sau dacă acestea sunt deteriorate.
zf.ro: Retailerii au scos din buzunar 100 mil. euro pentru investiţii în S1:
Reţelele de comerţ modern ar putea termina anul cu circa 1.000 de magazine după circa 16 ani de prezenţă pe piaţa locală. Astfel, până la finele acestui an mai sunt de deschis peste 160 de unităţi care li se vor adăuga celor 88 inaugurate de la începutul lui 2012.
dailybusiness.ro: 5 pasi pentru crearea Statelor Unite ale Europei:
Presedintele Traian Basescu a reluat joi tema crearii Statelor Unite ale Europei, in fapt o tara uriasa, cu jumatate de miliard de cetateni, printre care ne vom afla si noi, romanii. Cat de reale sunt insa teoriile presedintelui? Ne indreptam cu pasi toti mai repezi spre Big Brother-ul mondial? A fost aceasta criza declansata artificial pentru a stimula integrarea europeana?
Hotarirea Senatului prin care constata incetarea calitatii de senator a lui Dan Voiculescu este unul dintre primele acte oficiale aparute joi, 28 iunie, in Monitorul Oficial, la citeva ore dupa ce Guvernul Ponta anuntase ca va trece institutia in subordinea sa. Vineri, 29 iunie, Voiculescu are termen la Inalta Curte in procesul in care este acuzat de privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare, si va cere, potrivti unor surse politice, ca dosarul sa fie retrimis la o instanta inferioara pentru ca si-a pierdut calitatea de senator. Reinceperea judecarii la o alta instanta, plus un eventual recurs ulterior fac posibila prescrierea faptelor, in timp ce Inalta Curte ajunsese intr-un stadiu avansat, pronuntare fiind posibila la un termen apropiat.
romanialibera.ro: DEMISIE cu scandal a decanului Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti:
Fostul decan al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, Flavius Baias, care şi-a dat demisia după şedinţa Consiliului Facultăţii, şi-a motivat gestul, după ce o zi întreagă a preferat să nu comenteze.
„Mi-am dat demisia pentru că am votat pentru verificarea acuzaţiilor de plagiat aduse domnului Ponta şi vreau constituirea unei comisii care să cerceteze aceste acuzaţii”, a declarat Flavius Baias.