Nafureanu Dana

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 29.11.2012

broker, capital, contabilitate, euro, masini-1, piață, revista presei

money.ro: BERD şi-a vândut 20% din participaţia la Petrom:

Tranzacţiile prin care s-a transferat pachetul de acţiuni, reprezentând 0,4% din capitalul companiei, s-au realizat la preţul de 0,37 lei/acţiune, cu 6,3% sub preţul de închidere de ieri. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 85 de milioane de lei (18,8 milioane de euro) şi evaluează compania la 4,65 miliarde de euro. BERD avea o participaţie de 2,03%. Cumpărătorii sunt mai multe fonduri de investiţii, printre care şi Franklin Templeton. BERD a devenit acţionar la Petrom în 2004 în scopul sprijinirii procesului de privatizare a societăţii aflate atunci în proprietatea statului. În iulie 2004, compania OMV a achiziţionat pachetul majoritar de 51,01% din Petrom.

 

zf.ro:  Radiografia economiei româneşti:

Doar 10 companii au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri mai mare de un miliard de euro, iar jumătate dintre acestea au înregistrat profit, restul fiind pe pierdere, arată o analiză a ZF pe baza datelor din studiul realizat de compania Expense Reduction Analysts România (ERA), care asigură servicii de management al costurilor, achiziţiilor şi lanţului de furnizare. Anul trecut companiile care au avut cele mai mari cifre de afaceri au înregistrat şi cele mai mari profituri. Astfel, OMW Petrom, gigantul din industria petrolului cu un business de 3,9 miliarde de euro anul trecut, a avut un profit de 871 milioane de euro, fiind de departe cea mai profitabilă companie românească în 2011 şi una dintre firmele care au reuşit să recupereze din profitul pierdut după 2008. Cele mai mari afaceri au fost înregistrate de companiile din industria petrolului, de cele din energie, din retail şi de bănci.

 

capital.ro: Sute de maşini executate silit pot fi cumpărate la preţuri sub 3.000 de euro:

Băncile, agenţiile fiscale şi firmele de leasing au în portofoliu pentru începutul lunii decembrie sute de maşini executate silit, la preţuri situate sub 3.000 de euro, potrivit datelor centralizate de Executari.COM, portalul numărul 1 în executări silite. ‘După reducerile de Black Friday, a venit rândul maşinilor să aibă parte de discounturi, iar băncile şi firmele de leasing au tăiat între 17% şi 50% din preţuri pentru a-şi adapta oferta’, a declarat Elena Puică, directorul comercial al Executari.COM, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.  Potrivit sursei citate, deşi sunt bunuri executate silit, maşinile se pot achiziţiona prin vânzare directă, fără să fie nevoie ca persoanele interesate să participe la o licitaţie publică.  Oferta de maşini executate silit, la preţuri sub 3.000 de euro, cuprinde mărci precum Dacia (Logan şi Solenza), Hyundai, Daewoo, Renault, Fiat, Peugeot, Opel, Seat, Mitsubishi sau Ford.

 

dailybusiness.ro: Piata de contabilitate e estimata la 250 mil. euro in 2012:

Piata de contabilitate din Romania este estimata in 2012 la circa 250 milioane euro, fiind impartita intre marii jucatori internationali (din Big Four), companii mari (cu cifra de afaceri intre 1,5 – 2 milioare euro) si micile firme, inclusiv PFA, estimeaza Vulpoi & Toader Management (V&TM), cea mai mare companie de contabilitate independenta de pe piata locala. V&TM estimeaza anul acesta o crestere cu 25% a cifrei de afaceri, comparativ cu 2011, ajungand la 2,5 milioane de euro. Infiintata in 2004 de Marcel Vulpoi si Georgiana Toader, este cea mai mare companie cu capital integral romanesc, care ofera servicii de tipul “one stop shop” in domeniul financiar contabil si al consultantei de afaceri. Compania lucreaza acum pentru aproximativ 400 de companii din domenii precum retail, logistica si transporturi, comert, imobiliare, marketing sau industria petroliera.

 

business24.ro: Brokerii de la Raiffeisen ar putea parasi BVB, urmand exemplul ING, UniCredit, RBS:

Divizia de brokeraj Raiffeisen are in vedere iesirea de pe piata romaneasca de capital, potrivit unor surse neoficiale. Ar fi deja al patrulea mare broker, dupa ING, Unicredit si RBS, care ia o astfel de decizie. Reprezentantii Raiffeisen Capital Investment nu au oferit un raspuns cu privire la acest subiect, pana la publicarea materialului. UPDATE – Reprezentantii Raiffeisen au declarat, pentru Business24 ca zvonurile potrivit carora ar parasi piata de capital nu sunt adevarate si ca nu au nicio intentie sa renunte la activitatea de brokeraj.

 

Ultimele Articole