capital.ro: Urmează marea restructurare a centralelor bancare. La băncile cu o rețea de sub 200 de unități teritoriale, apare o situație paradoxală: numărul angajaților din centrală îl depășește pe cel al angajaților din întreaga rețea. Surse din piață susțin că exodul restructurărilor va atinge în curând și acest segment. Cel puțin două bănci se pregătesc de restructurări importante la nivel de centrală.
zf.ro: Efectul crizei – angajaţii lipsesc mai puţin nemotivat pentru a nu pierde tichetele de masă. Unu din doi angajaţi români primeşte tichete de masă, iar criza i-a determinat pe tot mai mulţi salariaţi să nu mai lipsească nemotivat de la muncă tocmai pentru a nu pierde din aceste beneficii, arată studiile de specialitate. Angajaţii plătiţi cu salarii minime şi medii primesc tichete de masă în valoare de 9 lei/zi.
dailybusiness.ro: Cum aduce Guvernul bani la buget: Impoziteaza bugetarii cu venituri peste 4.500 lei/lună. Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei pe lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta.
business24.ro: Cât dă şi cât primeşte România de la Uniunea Europeană? Relaţia dintre România şi Uniunea Europeană nu este nici pe departe echitabilă, ţara noastră fiind dezavantajată în ceea ce priveşte raportul dintre ceea ce dăm şi ceea ce primim. Cu toate acestea, de incapacitatea de absorbţie a fondurilor europene doar România e de vină.
adevarul.ro: Dintre europeni, românii fac cele mai puţine cumpărături pe internet. România are cel mai mic nivel din Uniunea Europeană privind cumpărăturile făcute pe internet, doar 6% dintre români preferând această modalitate, relevă Tabloul de bord al pieţelor de consum, publicat marţi în cadrul Summitului european dedicat consumatorilor 2012.