Studiul a fost implementat în ianuarie 2012 pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, şi şi-a propus să identifice atitudinile şi obiceiurile reale ale românilor cu privire la nutriţie, sport, sănătate şi un stil de viaţă echilibrat.
Deşi majoritatea respondenţilor se declară destul de mulţumiţi de stilul lor de viaţă actual şi consideră că au un comportament preventiv în ceea ce priveşte sănătatea, studiul demonstrează că mai bine de jumatate dintre respondenti (58%) sufera la ora actuala de una sau mai multe boli. 15% sufera de deficiente de vitamine/ minerale/ anemie, 13% sufera de obezitate, iar 12% au un nivel crescut al colesterolului.
La ora actuala, jumatate dintre respondenti nu sunt satisfacuti de greutatea lor corporala, fiindca este prea mare; in cadrul acestei categorii, procentul este si mai ridicat pentru grupa de varsta 36-50 de ani (55%). Mai mult, 41% din respondenti considera ca ar trebui sa tina dieta, dar inca nu au inceput un regim alimentar pentru a slabi.
Numai 35% incearca sa manance trei mese in fiecare zi, iar pranzul este masa principala a zilei pentru mai mult de jumatate dintre cei chestionati. 30% nu acorda importanta mesei de dimineaţa, declarand ca iau micul dejun doar rareori sau niciodata.
Pentru majoritatea respondentilor, un regim alimentar echilibrat inseamna in teorie un program de mese regulat (73%). Insa un procent ridicat (71%) dintre cei care incep un regim alimentar pentru scadere in greutate decid sa renunte la masa de seara.
In ceea ce priveste obiceiurile legate de consumul de lichide, rezultatele studiului arata ca, pentru jumatate dintre respondenţi, acest consum se situeaza sub cantitatea recomandata. Cei care consuma doi litri de lichide pe zi reprezinta doar 38% din intregul esantion.
Un numar mare de respondenti declara ca au un stil de viata sedentar. Jumatate dintre respondenti nu fac sport deloc la ora actuala sau nu fac miscare in mod sustinut, in timp ce numai 21% din respondenti fac miscare fizica o singura data pe saptamana.