„Luând totul în considerare (…) Sandy devine fără îndoială a doua sau a treia catastrofă naturală cea mai costisitoare din istoria Statelor Unite”, a explicat directorul adjunct al biroului de buget al Casei Albe, Jeffrey Zients, într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.
Guvernatorii statelor New York şi New Jersey, cele mai puternic afectate de furtună, au salutat această solicitare a lui Obama într-un comunicat comun. Sandy s-a soldat cu 110 morţi şi a afectat sute de mii de case şi afaceri.
Această sumă, dacă va fi aprobată de aleşii Congresului, va permite nu doar „o reconstrucţie mai bună şi mai solidă ca înainte” a zonelor afectate, însă şi „o mai bună protecţie a regiunii împotriva consecinţelor devastatoare ale unor furtuni viitoare”, au asigurat guvernatorii, Andrew Cuomo pentru New York şi Chris Christie pentru New Jersey.
Conform aceleiaşi surse, „această cerere este efectuată pentru a permite o flexibilitate cât mai mare autorităţilor acestor state”.
La 29 noiembrie, la o lună după trecerea furtunii Sandy, pagubele pentru cele trei state foarte afectate au fost estimate la peste 80 de miliarde de dolari. Guvernatorul Connecticut a solicitat 3.2 miliarde guvernului federal, după ce Christie a evocat cifra de 36,9 miliarde şi Cuomo a vorbit de 41,9 miliarde de dolari.
Solicitarea lui Obama intervine într-un moment complicat, în timp ce Congresul negociază cu Casa Albă un acord asupra reducerii deficitelor, într-o ţară în care datoria statului federal atinge 16.292 miliarde de dolari (108% din produsul intern brut) şi unde deficitul a depăşit 1.000 miliarde în ultimele patru exerciţii bugetare.