Money.ro

70 de persoane, arestate la New York, în urma protestelor Occupy Wall Street

arest, manifestanti, New York, Poliție, times-square

45 de persoane au fost reţinute în piaţă, iar alte 24 ar fi încălcat proprietatea privată la o filială a Citibank din apropiere de Washington Square Park.

Proteste au avut loc sâmbătă în întreaga lume faţă de măsurile de austeritate şi „lăcomia” corporaţiilor. Manifestaţiile au fost în general paşnice, dar la Roma au degenerat în violenţe, soldate cu cel puţin 70 de răniţi.
Organizatorii marşului de la New York, din parcul Zucotti până în Times Square, au anunţat că circa 5.000 de persoane au luat parte. Maniestanţii au scandat „Noi am fost vânduţi, băncile au fost salvate” şi „Toată ziua, toată săptămâna, ocupaţi Wall Street”.

O femeie a fost rănită, pentru că a căzut, în timp ce poliţia călare a încercat să împrăştie manifestanţii din Times Square.  Între timp, angajaţii de la filiala Citibank din apropiere de Washington Square Park au chemat poliţia, pentru că protestatari au refuzat să plece, deşi li s-a cerut. „Poliţia le-a cerut angajaţilor să închidă filiala până la îndepărtarea manifestanţilor”, a anunţat banca.

Proteste s-au înregistrat şi în alte oraşe americane. 5.000 de oameni s-au strâns în faţa primăriei din Los Angeles, iar 2.000 au mărşăluit la Pittsburgh.

Manifestaţiile de la New York au izbucnit în 17 septembrie, cu un grup mic de activişti, care s-a mărit la zeci de mii de oameni ulterior.

La Roma, manifestaţiile au început cu zeci de mii de persoane strânse în apropiere de Colosseum. Însă militanţi îmbrăcaţi în negru, unii având faţa acoperită cu fulare sau cu căşti, au început să atace proprietăţi. Mai multe maşini şi coşuri de gunoi au fost incendiate, bănci şi magazine au fost atacate, iar vitrinele au fost sparte. Cel puţin 70 de persoane, dintre care 30 de ofiţeri de poliţie, au fost rănite. Mitingul organizat la Madrid a fost marcat de o atmosferă aproape festivă. Zecii de mii de oameni s-au strâns sâmbătă seară în piaţa Puerta del Sol. Oameni de toate vârstele, de la pensionari până la copii, şi tineri şomeri, au umplut piaţa unde a fost lansată, în luna mai, mişcarea „Indignaţii”.
În Portugalia, 20.000 de manifestanţi au mărşăluit la Lisabona şi un număr similar la Oporto.

În Grecia, circa 2.000 de protestari s-au strâns în faţa Parlamentului din Atena şi tot atâţia în al doilea oraş ca mărime al ţării, Salonic.

Cel puţin 1.000 de oameni au protestat în districtul financiar al Londrei, dar au fost împierdicaţi de forţele de ordine să ajungă la sediul Bursei. Cinci persoane au fost arestate.

Aproximativ 500 de manifestanţi şi-au petrecut noaptea în faţa catedralei St Paul.

Proteste au avut loc şi în numeroase oraşe din Asia.

Ultimele Articole