90.000 de falimente în România de la izbucnirea crizei

falimente, INSOLVENTE, ORC

Datele centralizate de Mediafax arată că în ultimii cinci ani, respectiv de la declanşarea crizei economice, 88.912 de firme au intrat în incapacitate de plată, reprezentând aproape 9% din numărul total de firme active la finele anului trecut.

 

 

Insolvenţele au crescut până în 2010 constant începând din 2008, an în care au fost înregistrate 14.000 de astfel de dosare. În 2009, 19.900 de firme au intrat în incapacitate de plată, iar numărul acestora a crescut la 21.700 în 2010. După acest moment s-a consemnat o stabilizare a situaţiei, având în vedere că în 2011 şi 2012 s-a înregistrat un număr comparabil de insolvenţe.

 

 

Pe tot parcursul acestei perioade topul domeniilor afectate de insolvenţe s-a menţinut, comerţul, distribuţia, transporturile, construcţiile şi industria prelucrătoare ocupând primele locuri după numărul de firme intrate în dificultate.

 

 

Peste 70% dintre firmele care au intrat în insolvenţă anul trecut activează în domeniul comerţului, transporturilor şi depozitării, industriei prelucrătoare şi construcţiilor.

 

 

Firmele cu activităţi în comerţul cu amănuntul rămân cele mai afectate de lipsa lichidităţilor, 4.752 intrând în insolvenţă în 2012. Comparabil cu 2011, în 2012 numărul firmelor din comerţ ajunse în incapacitate de plată a crescut cu 2,3%.

 

 

Comerţul este urmat de sectorul transporturilor şi depozitării, 2.691 de firme active în aceste domenii intrând sub incidenţa legii insolvenţei, şi de industria prelucrătoare, caz în care 2.109 au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile. Sectorul transporturilor şi depozitării a înregistrat o scădere a numărului firmelor cu probleme financiare faţă de 2011 cu 11%, iar industria prelucrătoare de 6,2%. În construcţii, 2.015 de firme au intrat în insolvenţă, cu 10% mai multe decât în anul precedent.

 

 

În 2012, 24.078 de firme şi-au suspendat activitatea, cu 14,19% mai multe decât în 2011. Totodată, anul trecut au fost înfiinţate peste 125.600 de firme, faţă de 132.069 de societăţi în 2011. Astfel, la finele lunii decembrie erau active peste un milion de firme.

 

 

Cele mai multe înmatriculări de firme anul trecut au fost în sectorul comerţului cu ridicata, respectiv 36.658 de societăţi, îm agricultură, silvicultură şi pescuit – 20.729 şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 11.076, situaţie similară cu cea din 2011.