El a adăugat că rămâne „amărăciunea” că nu s-a reuşit la efectuarea plăţii pentru 96% din suma, procent prin care România nu ar fi fost penalizată.
APIA ar fi trebuit să achite suma de 537,9 milioane euro, reprezentând sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) alocat României pentru finanţarea schemelor de sprijin pe suprafaţă în cadrul campanie SAPS 2008.
Daniel Constantin a reiterat faptul că penalităţile pentru plăţile aferente anului 2008 vor fi mai mici decât cele aplicate de CE pentru campania SAPS 2007. El a mai spus că o serie de elemente au contribuit la mărirea procentului de plată în termen comparativ cu anul precedent, printre care introducerea unui element în softul agenţiei şi simplificarea sistemelor de plată către bănci.
„Am introdus un element nou în softul agenţiei, adică de blocare a plăţilor duble, însă cel mai important lucru care ne-a ajutat să mărim procentul de plată a fost simplificarea sistemului de plată către bănci. Am ajuns la convenţii bune cu băncile şi împreună putem efectua până la 80.000 de plăţi pe zi pentru 80.000 de fermieri, în condiţiile în care anul trecut pentru a plata a 10.000 de fermieri erau necesare câteva zile”, a declarat Daniel Constantin.
Acesta a menţionat că astfel se explică volumul mare de plăţi făcute în luna iunie, în condiţiile în care la începutul lunii procentul de plată era de circa 45%. Directorul general al APIA a mai spus că instituţia pe care o conduce îşi propune să finalizeze plăţile pe parcursul lunii iulie pentru a primi penalizarea cea mai mică.
Ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, a spus miercuri că relaţia bună cu băncile şi cu Ministerul de Finanţe a condus la obţinerea procentului mare de plată. „Relaţia cu Ministerul Finanţelor Publice a funcţionat bine şi cu băncile la fel. Acestea ne-au dat posibilitatea să ajungem la cifra de astăzi. Indiferent ce făceam noi, dacă nu se asigura finanţare nu ajungeam la acest procent”, a declarat Ilie Sârbu.