Bursele din SUA au închis indecis, după o şedinţă dominată de prudenţă

bursă, dow jones, FMI, Nasdaq, prudenta, s&p 500, SUA, Wall Street

Datele de la închidere au arătat că indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,18%, la 8.178,41 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,06%, la 1.747,17 puncte. Însă indicele Standard & Poor’s 500 a pierdut 0,17%, la 879,56 puncte.

Evoluţia vine în contextul în care Fondul Monetar Internaţional a revizuit în urcare cu 0,6 puncte procentuale previziunile cu privire la creşterea economiei mondiale în 2010, la 2,5%, însă a precizat că procesul de redresare va fi lent.

De asemenea, FMI avertizează că pieţele vor fi foarte dezamăgite dacă mizează pe o revenire rapidă a economiei, în contextul în care principalele burse au crescut cu 30% faţă de cel mai scăzut nivel, atins anterior.

Pieţele bursiere au înregistrat o revenire spectaculoasă din primăvară, iar semnele privind stabilizarea economiei au lăsat să se creadă că economia ar putea ieşi din criză în al doilea trimestru.