AVAS cere Corpului de Control al premierului să controleze situaţia de la Rodipet

AVAS, Corpul de control, Premier, Rodipet

„Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat Corpului de Control al premierului realizarea unui control cu privire la S.C. RODIPET S.A. Bucureşti, având în vedere situaţia creată la această societate comercială. Această măsură vine în completarea deciziei AVAS de executare a gajului, de numire a unui administrator provizoriu la S.C. Rodipet S.A. Bucureşti şi de desfiinţare a contractului de privatizare ca urmare a nerespectării de către cumpărător, respectiv S.C. Magnar Two S.R.L., a clauzelor asumate”, se arată în comunicatul AVAS.

În data de 30 iunie 2009, Judecătorul Delegat la Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (O.R.C.T.B.) a admis cererea formulată de AVAS de reînscriere a Autorităţii ca acţionar la S.C. Network Press Concept SA (fosta Rodipet) cu un număr de 7.351.797 acţiuni, cu o valoare de 2,5 lei/acţiune, reprezentând 51% din capitalul social al acestei societăţi, ca urmare a solicitării AVAS de executare a garanţiilor reale pentru nerealizarea obligaţiilor investiţionale.

„Precizăm că, împotriva Încheierii judecătorului delegat la O.R.C.T.B orice parte interesată poate formula recurs, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 26/1990. Formularea recursului nu afectează valabilitatea înscrierii efectuate de judecătorul delegat în Registrul Comerţului. De asemenea, potrivit prevederilor hotărârii Colegiului Director al AVAS, Autoritatea urmează să facă demersurile legale în vederea desfiinţării contractului de privatizare şi sa acţioneze în vederea anulării actelor subsecvente încheierii acestui contract. Precizăm că, AVAS nu a avut în monitorizarea postprivatizare a contractului încheiat cu S.C. Magnar Two S.R.L. clauze care să afecteze relaţiile comerciale desfăşurate de S.C. Rodipet S.A. în activitatea de distribuţie a presei, şi care, indirect, să genereze pierderi acestei societăţi prin impunerea unor tarife preferenţiale” se mai spune în comunicatul Autorităţii.

Diectorul general al grupului Awdi, din care face parte şi Rodipet, a declarat miercuri pentru NewsIn că decizia Registrului Comerţului este abuzivă de vreme ce firma şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale.

Acesta a precizat că decizia va fi atacată prin recurs la Registrul Comerţului.

Compania Rodipet SA a fost privatizată în anul 2003, acţionari fiind în acest moment: Magnar Two SRL 83,9% (conform contractului de privatizare 51% din acţiuni au fost gajate în favoarea AVAS), YourHotels SRL 15,9% şi Bassam Raymond Istanbouly 0,2%.

La sfârşitul lunii martie Colegiul Director al AVAS a anunţat că a decis desfiinţarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumpărătorul nu a respectat obligaţiile investiţionale.