Analiştii şi-au majorat estimările cu privire la creşterea economică a Statelor Unite

analistii, cresterea economica, estimari, SUA

Creşterea economică va atinge 1,5% în perioada iulie-decembrie, comparativ cu previziunile de luna trecută, ce indicau o creştere de 1,2%, potrivit previziunilor medii a 57 de analişti consultaţi de Bloomberg în perioada 2-8 iulie. Rata şomajului va depăşi 10% la începutul anului viitor şi va fi, în medie, de 9,8% în 2010.

Semnele de stabilizare din piaţa ipotecară, ameliorarea încrederii consumatorilor şi declinul mai mic al vânzărilor de autoturisme susţin previziunile legate de o creştere a consumului. Deşi creşterea ar putea fi temperată de disponibilizări şi de scăderea veniturilor populaţiei, majoritatea economiştilor consideră că nu va fi necesar un al doilea plan de stimuli.

„Suntem la un pas de stabilizare”, a declarat Stephen Stanley, economist în cadrul RBS Securities Inc. „Se întâmplă lucruri bune, însă nu se întâmplă încă suficient de repede încât să liniştească pe toată lumea, însă suntem cu siguranţă pe drumul cel bun”.

Oficialii băncii centrale americane, Federal Reserve, vor începe să majoreze dobânda cheie în al treilea trimestru al anului viitor, aducând nivelul la 1% în ultimele trei luni, potrivit sondajului Bloomberg. În urmă cu o lună, economiştii considerau că Fed va menţine dobânda cheie aproape de zero până în al patrulea trimestru din 2010.

Economia s-a comprimat, probabil, cu 1,8% în perioada aprilie-iunie, potrivit celui mai recent sondaj, mai puţin decât prevedeau economiştii luna trecută. Economia Statelor Unite va reveni pe creştere în acest an şi va avansa cu 2,1% anul viitor.

Participanţii la sondajul Bloomberg au majorat şi previziunile legate de cheltuielile de consum, ce reprezintă circa 70% din economie. Cheltuielile vor avansa cu 1% în acest trimestru, după ce s-au comprimat în ultimele trei luni, susţin economiştii.

Creşterea cheltuielilor se va accelera la 1,8% în primul trimestru din 2010.

„Chiar dacă recesiunea se va încheia curând, revenirea economică va fi slabă, cel puţin în primul an”, a declarat Nariman Behravesh, economist şef în cadrul IHS Global Insight. „Pentru consumatori, cea mai mare problemă o reprezintă şomajul, iar în acest sector, din păcate, veştile se vor înrăutăţi în următoarele luni”.

Potrivit sondajului, rata şomajului va creşte la 10,1% în primul trimestru din 2010, de la 9,5% luna trecută, nivel ce era deja cel mai mare din august 1983. Statele Unite au pierdut circa 6,5 milioane locuri de muncă de la începerea recesiunii, în decembrie 2007.

Producţia din sectorul auto s-ar putea îmbunătăţi în următoarele luni, în contextul în care General Motors Corp. şi Chrysler Group LLC reiau producţia în cadrul unor fabrici. Cele două companii au sistat producţia în timpul restructurării.

Ultimele Articole