Mechel a semnat acorduri de refinanţare ale unor credite de 2,6 miliarde dolari

analist, credite, Mechel

„Pentru moment problema de creditare a fost rezolvată, însă Mechel ar mai putea apela la credite spre sfârşitul anului”, a declarat un analist al Uralsib, Nikolai Sosnovsky, adăugând că viitoarele decizii legate de obţinerea de fonduri ar depinde de veniturile companiei.

Mechel ar putea strânge până la 75 miliarde ruble (2,34 miliarde dolari) prin lansarea unei emisiuni de obligaţiuni.

Grupurile siderurgice din Rusia, al patrulea producător de oţel din lume, au strâns datorii de peste 30 miliarde dolari prin achiziţii şi majorări ale capacităţii de producţie, în ciuda crizei financiare.

Mechel este una dintre cele mai îndatorate companii siderurgice ruse, acestea ridicându-se la 5,8 miliarde dolari la 31 martie 2009, scrie Reuters.

Pe lângă majorarea producţiei, Mechel a cumpărat companii în Kazahstan, România, SUA şi alte state, în ultimii ani.

Compania siderurgică şi minieră Mechel, prezentă şi în România, a afişat săptămâna trecută pierderi de 691 milioane dolari pe primul trimestru din 2009, din cauza fluctuaţiilor valutare şi a cererii slabe pentru cărbuni.

Vânzările grupului au scăzut cu 49%, la 1,18 miliarde dolari. La sfârşitul lunii decembrie, Mechel a anunţat că vrea să scadă producţia de oţel cu 20-25% în 2009, în răspuns la cererea slabă.

Mechel deţine în România combinatele de la Târgovişte şi Câmpia Turzii. Compania, un colos industrial în domeniul oţelului şi cărbunelui, este proprietate a oligarhului rus Igor Ziuzin.

Ultimele Articole