În ciuda deciziei Curţii Constituţionale, nefavorabile investitorilor, iniţiatorii demersului, Cătălin Chelu şi avocatul său, Cristian Duţescu, spun că nu se dau bătuţi.
„Nu mai există nicio cale de atac în acest dosar, dar pe 10 septembrie 2009 are termen un alt dosar în care am ridicat excepţia de neconstituţionalitate. În acest dosar reclamant este Cătălin Chelu, iar pârât este CNVM. Are practic obiect similar cu dosarul soluţionat astăzi,” a precizat avocatul Cristian Duţescu.
„Mi-e greu să cred că Curtea Constituţională se va pronunţa altfel în acest dosar. Vă daţi seama, ar fi o chestie de contrazicere. Sunt pregătit pentru instanţa europeană,” a declarat preşedintele SIf Moldova, Cătălin Chelu.
Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, susţine majorarea pragului de deţinere de la 1% la 5%. „Eu spun că este dreptul acţionarilor să modifice limita şi nu a Guvernului şi o astfel de limită nu se poate schimba printr-o iniţiativă legislativă,” este de părere Mihai Fercală.
În septembrie, este aşteptată şi o decizie legislativă în privinţa eliminării pragului la SIF-uri.