George Lucas este cel mai bine plătit cineast de la Hollywood

George Lucas, Hollywood, Star Wars

George Lucas a câştigat aproximativ 170 de milioane de dolari, în perioada iunie 2008-iunie 2009. Steven Spielberg este pe locul doi în clasament, cu 150 de milioane de dolari câştigaţi în ultimul an. Al patrulea film din seria „Indiana Jones”, lansat anul trecut, care a fost scris de George Lucas şi produs de Steven Speilberg, a realizat încasări de 786 de milioane de dolari.

Jerry Bruckheimer, producător al filmelor „Pirates of the Caribbean” şi al serialelor „CSI” este al treilea pe lista Forbes, cu venituri estimate de 100 milioane dolari în ultimul an. Comediantul Jerry Seinfeld ocupă locul patru, cu 85 de milioane de dolari, majoritatea câştigate din drepturile de redifuzare a serialului „Seinfeld”.

George Lucas, în vârstă de 64 de ani, este unul dintre cei mai de succes regizori şi producători americani, cu o avere estimată la 3,9 miliarde de dolari. În afară de „Star Wars”, Lucas şi-a legat numele şi de seriile „Indiana Jones” şi „Star Trek”.

Clasamentul a fost realizat de Forbes în urma unor discuţii purtate cu manageri, asistenţi şi alţi colboratori ai vedetelor de la Hollywood, pentru a calcula câştigurile estimative.