Turceni obţine de la BERD dupã doi ani de discuţii 170 mil. €

BERD, Complexul Energetic Turceni, energie, termocentrala, Turceni

Creditul este unul dintre cele mai mari acordate unei companii locale în această perioadă de criză. “Dintre cei 300 milioane de euro pe care urma să îi luăm de la BERD pentru modernizarea grupurilor 3 şi 6, vom lua doar 170 milioane de euro, numai pentru grupul 6, care este acum oprit şi a cărei reabilitare este absolut urgentă”, au explicat aceştia. Redimensionarea creditului a avut loc în condiţiile actualei crize financiare.

Din împrumutul de 170 milioane de euro, BERD va acoperi din fonduri proprii circa jumătate, iar restul va fi sindicalizat de către instituţia financiară internaţională. “Împrumutul este acordat în condiţii specifice, adică trebuie să atingem anumiţi indicatori financiari”, au punctat reprezentanţii producătorului de electricitate, fără să dea detalii suplimentare.

Parafarea împrumutului este programată astăzi la ora 10.00, la sediul Ministerului Economiei, iar din partea BERD va semna Louis Borgo, bancher senior Grup Energie, iar din partea Complexului Energetic Turceni, Eugen Tunaru, directorul general al societăţii. Evenimentul va avea loc în prezenţa ministrului Economiei, Adriean Videanu, a directorului Grup Energie din cadrul BERD, Riccardo Puliti. Complexul acoperă peste 11% din energia consumată în sistem. Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei.

Procesul de obţinere a finanţării pentru modernizarea grupurilor energetice 3 şi 6 de la termocentrala Turceni a început în 2007 şi a fost tergiversat până la finele anului 2008. Negocierile cu BERD au fost reluate în februarie 2009, pentru finanţarea unui singur grup.
“Grupul 3 va fi oprit abia după 1 ianuarie 2011, iar până atunci, vom găsi o soluţie. Studiem mai multe variante, una ar putea viza un nou credit, alta – un parteneriat public privat sau încheierea de contracte de energie pe termen lung”, au punctat reprezentanţii CE Turceni.

Rezultatele financiare ale societăţii de stat după primele şase luni ale acestui an reflectă însă scăderea consumului şi nu sunt foarte bune.

Profitul net al Complexului Energetic Turceni a scăzut în primele la şase luni de aproape cinci ori, la 18 milioane de lei (4,2 mil. euro), comparativ cu 87 milioane de lei (23,7 mil. euro) în perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a reducerii vânzărilor, dar şi a constituirii provizioanelor pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon.

Vânzările de energie ale CE Turceni au scăzut cu aproximativ 25%, la 2.435 GWh, faţă de 3.241 GWh în intervalul ianuarie-iunie 2008, potrivit datelor companiei. “Fizic, cantitatea de energie livrată de complex s-a redus în primul semestru cu peste 22%, iar veniturile obţinute din vânzări au scăzut cu doar 12%, pentru că, faţă de scăderea cantităţilor, am mai crescut şi preţurile”, a explicat pentru Business Standard Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni.

El a adăugat că veniturile totale au crescut însă cu aproximativ 2%, deoarece s-a contabilizat şi contravaloarea producţiei proprii de cărbune. De altfel, în perioada analizată, compania controlată de Ministerul Economiei a înregistrat venituri de 841 milioane de lei (198,1 milioane de euro), în urcare cu 2,3% faţă de primele şase luni ale anului trecut. În primul semestru, cheltuielile producătorului de energie au crescut cu 15% în lei, de la 714 milioane de lei (194 mil. euro) la 821 milioane de lei (194 mil. euro). “Cheltuielile sunt mai mari, pentru că, în principal, au crescut salariile, în medie, cu 8% de la 1 mai, s-au reactualizat contracte cu unii furnizori şi prestatori şi au fost şi hotărâri judecătoreşti care ne-au obligat la plata către angajaţi a unor despăgubiri pentru prime de Crăciun şi de Paşte neachitate în 2007-2008”, a mai explicat Manţog. Potrivit directorului economic al companiei de stat, plata primelor câştigate în instanţe a totalizat în S1 circa 35 milioane de lei (8,3 mil. euro).

Pentru semestrul al doilea, compania anticipează o revigorare a vânzărilor şi o majorare a veniturilor, estimarea bazându-se pe creşterea consumului de energie şi pe reducerea producţiei în hidrocentrale, situaţie specifică perioadei de vară.

Până acum, dintre companiile energetice au mai anunţat rezultate financiare preliminare aferente primului semestru, companiile de stat Complexul Energetic Craiova şi Hidroelectrica. Astfel, liderul traderilor şi al şaselea mare producător local de electricitate, firma de stat Complexul Energetic (CEN) Craiova, estimează că a înregistrat în primele şase luni un profit net de un milion de lei (0,23 mil. euro), de 17 ori mai mic faţă de câştigul de 17 milioane de lei (4,6 mil. euro) din perioada similară a anului trecut, ca urmare a reducerii cererii de energie. În acelaşitimp, cel mai mare producător de electricitate de pe piaţa locală, Hidroelectrica, a înregistrat în primul semestru o producţie de 8.411 GWh, cu aproximativ 13% mai mică faţă de aceeaşi perioadă din 2008, însă profitul net estimat a fost de peste 201 mil. lei (47,6 mil. euro), în creştere cu 4%, potrivit datelor companiei transmise NewsIn.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri a Hidroelectrica, în primul semestru al acestui an, aceasta s-a ridicat la peste 1,24 mld. lei (293 mil. euro), în uşoară creştere faţă de cea din primul semestru al anului trecut, când fusese de 1,213 mld. lei (330 mil. euro).


  • 11% din energia consumată în România provine de la Complexul Energetic Turceni

Ultimele Articole