Pentru „Prima Casă”, statul garantează credite ipotecare în limita a 60.000 euro, pentru care avansul minim al clientului trebuie să fie de 5%, respectiv 3.000 euro.
Împrumutul lansat de ING Bank va fi acordat doar în monedă europeană, iar perioada maximă de contractare, de 30 de ani, va lua în calcul vârsta maximă de pensionare.
Avansul minim solicitat de bancă la acordarea creditului va fi de 25% din valoarea imobilului, iar dobânda va fi calculată ca sumă între rata de referinţă a ING Bank pentru fonduri la un an (în prezent situându-se la 4% pe an) şi 1,5 puncte procentuale, la care se va adăuga costul asigurării de viaţă, ce va fi obligatorie.
ING Bank va percepe un comision de 215 lei, plus 1% din valoarea creditului, pentru întocmirea documentaţiei de credit şi un comision pentru constituirea ipotecii.
Totodată, clientul va trebui să aibă o vârstă minimă de 21 de ani şi un salariu minim lunar de 1.800 lei, banca luând în calcul şi alte categorii de venituri, în afara salariului.
Produsul de tip credit imobiliar pe care ING Bank îl va lansa în această vară va fi disponibil şi pentru clienţii care deţin şi alte locuinţe la momentul solicitării împrumutului.
ING Bank a renunţat să mai participe la programul Prima Casă „deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare ce nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al băncii”.
„Da, am ieşit din program însă motivul fundamental este că suma distribuită ING a fost foarte mică şi pentru noi a fost greu să modificăm programele IT pentru o asemenea sumă. Aşa că am decis, pentru că ne place acest program, să dezvoltăm propriul produs de credit cu o dobândă foarte avantajoasă de 5,5% şi pentru o sumă maximă de 80.000 de euro”, a declarat pentru The Money Channel, directorul de retail de la ING Bank, Albert Roggemans.
ING Bank România, care are statut de sucursală a unei instituţii bancare din alt stat UE, are în prezent 35 de sucursale bancare pentru companii şi 190 de unităţi destinate populaţiei.