Bulgaria ocupă o poziţie „mult mai confortabilă” ,după şase ani consecutivi în care economia sa a înregistrat un excedent bugetar, decât alte state din UE, inclusiv România, care riscă să încalce regulile bugetare ale Uniunii din cauza scăderii veniturilor.
„Eforturile fiscale anterioare dau roade. Bulgaria a intrat în recesiune cu un excedent bugetar amplu, iar reducerea veniturilor guvernamentale nu a generat un deficit puternic, ca în alte părţi ale lumii”, a declarat Kenneth Orchard, un analist din cadrul Moody’s.
Ratingul Bulgariei ‘Baa3’ pentru obligaţiuni şi perspectiva stabilă sunt sprijinite de „politica fiscală fermă şi datoriile slabe”, mai anunţă Moody’s.
Moody’s a mai anunţat că raportul său include posibilitatea ca Bulgaria să primească ajutor financiar internaţional in partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), asemenea Ungariei, României, Ucrainei, Letoniei şi altor state.
Agenţia estimează că economia Bulgariei va scădea „temporar” anul acesta.
Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, a înregistrat pentru prima dată de la declanşarea crizei economice mondială o scădere a PIB-ului cu 3,5% faţă de primul trimestru al anului 2008.
În trimestrul patru al anului trecut, PIB-ul a crescut cu 3,5%, în al treilea cu 6,8%, în al doilea cu 7,1%, iar în primul cu 7%.