Canalele interactive îşi majorează cota cu până la 6%

Media Fact Book

Anul trecut, piaţa locală de publicitate a înregistrat valoarea de aproximativ 590 mil. euro, potrivit raportului Media Fact Book realizat de agenţia de media Initiative. Pentru anul acesta, specialiştii de pe piaţa de profil estimează o scădere de 30-40%. Cu o cotă de circa 4% obţinută anul trecut, online şi mobile advertisingul românesc sunt departe însă de omoloagele din alte ţări europene, care depăşesc 10-20% din totalul pieţei de publicitate.

Gabriel David, interactive/new media manager la agenţia Media Direction, consideră că bugetele de promovare alocate internetului în acest an vor scădea cu procente mai mici decât investiţiile orientate către celelalte canale media, fiind un mediu mai ieftin şi eficient.

“Pe de altă parte, publicitatea pe telefonul mobil a început să crească”, a spus David.

În aceste condiţii, managerul se aşteaptă ca mediile interactive să îşi majoreze contribuţia deţinută în cadrul pieţei de publicitate, până la maximum 6%.

Pe un procent similar mizează şi Cecilia Tănăsoiu, media manager al agenţiei New Media, parte a The Group.

“Este greu de spus ce se va întâmpla până la finele anului. Avem clienţi care şi-au majorat la 10% investiţiile către interactive, în timp ce alţii le-au diminuat sau tăiat definitiv. Pe de altă parte, unii clienţi cu bugete mai mici în acest an au renunţat la TV şi outdoor pentru internet şi radio”, a explicat Cecilia Tănăsoiu.

În urmă cu doar câteva săptămâni, Orlando Nicoară, directorul general al MediaPro Interactiv, a declarat, la rândul său, că se aşteaptă la majorarea cotei de piaţa a online-ului în acest an, precum şi la creşterea în volum. Cota canalelor interactive ar putea fi mult mai mare dacă se ţine cont şi de bugetele alocate promovării pe Google, pentru care nu există însă cifre oficiale.

“Am observat o creştere uşoară pentru promovarea prin Google, este mai ieftin şi oamenii încearcă”, a precizat Gabriel David.

Pe piaţa locală, canalele interactive joacă un rol mai redus decât pe alte pieţe europene. În Ungaria, de exemplu, aceste canale au totalizat anul trecut circa 10-12% din totalul pieţei de publicitate, iar în Marea Britanie depăşesc 20%. Potrivit unui studiu Forrester Research, marketingul prin internet şi telefonul mobil va reprezenta 12% din totalul bugetelor de promovare, pentru 2014 fiind prognozată majorarea procentului la 21%.

Potrivit studiului, canalele interactive vor atrage în acest an bugete de marketing de 25,57 mld. dolari de pe piaţa americană, din care peste 15 mld. se vor îndrepta către motoarele de căutare.