PSA Peugeot Citroen a raportat pierderi de 962 milioane euro în prima jumătate a anului

autoturisme, citroen, Franța, Peugeot

Pierderile grupului au fost de 962 milioane euro, sau 4,24 euro/acţiune, comparativ cu un profit de 733 milioane euro, sau 3,21 euro/acţiune, în perioada similară din 2008. Veniturile au scăzut cu 22%, la 23,5 miliarde euro.

Pierderile arată „condiţiile dure de pe pieţele europene”, conform directorului executiv al companiei, Philippe Varin, care a explicat că noile modele lansate nu au putut compensa pierderile din pieţe.

Producătorul francez de automobile a anunţat recent scăderea cu 14% a vânzărilor în primele şase luni ale anului. Exceptând vânzările de componente destinate asamblării (CKD), PSA Peugeot a anunţat o reducere cu 17.5% a vânzărilor, la 1,386 milioane autoturisme.

Industria producătoare de maşini a fost grav afectată de o criză fără precedent, fabricanţii fiind nevoiţi să reducă producţia şi să recurgă la concedieri, ca reacţie la reducerea vânzărilor.

Guvernele s-au implicat pentru a reduce această problemă precum oferirea de credite şi introducerea de prime de casare pentru a susţine producătorii.