Le Monde: „Micul Paris” de odinioară, masacrat de „capitalismul sălbatic”

Adriean Videanu, catedrala Sf Iosif, construcție, Le Monde, Micul Paris, Millenium Building Development, Nicolae Ceausescu, Traian Basescu

Bucureştii, odinioară supranumiţi „micul Paris al Balcanilor”, au fost deja desfiguraţi de megalomania dictatorului comunist Nicolae Ceuşescu. „Astăzi, oraşul e desfigurat a doua oară, de capitalismul sălbatic”, scrie cotidianul francez, care reface, cu migală, traseul juridic al ridicării gigantului Cathedral Plazza, dar şi jocurile de interese de pe scena politică românească.

În pofida opoziţiei Bisericii Catolice, lucrările la colosul de metal situat la nici 10 metri de lăcaşul de cult au fost accelerate, după alegerea primarului Adriean Videanu, succesorul în funcţie al preşedintelui Traian Băsescu. Construcţia a fost încredinţată firmei Bog Art, creată de Raul Doicescu, „prieten intim” al fostului edil al Capitalei, menţionează articolul. Autorul articolului aminteşte că, deşi Adriean Videanu, „ale cărui proiecte i-a exasperat pe bucureşteni” nu a mai candidat pentru un mandat în 2008, el a fost, „totuşi, numit ministru al Economiei, câteva luni mai târziu”. După o serie de procese „rocamboleşti”, arhiepiscopia Bucureştilor a pierdut procesul, pe 25 iunie, tribunalul acordând Millenium Building Development dreptul irevocabil de a continua lucrările.

Clădirea gigant, plasată în centrul Capitalei, este o structură metalică înaltă de 75 m, cu 19 etaje şi patru niveluri sub sol. Pe 12 iulie, toate bisericile catolice din România şi-au închis porţile, invitându-şi credincioşii să participe la o slujbă unică, la catedrala Sf. Iosif. Această „mobilizare fără precedent de după căderea regimului comunist, contra rechinilor imobiliari care ameninţă lăcaşul de cult” a beneficiat de sprijinul Vaticanului, prin vocea nunţiului apostolic în România, Francisco Javier Lozano. „România este o ţară foarte bogată, mai ales bogată în săraci”, este citat în articol Înalt Prea Sfinţitul Mons. Dr. Ioan Robu, Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti.

Articolul din „Le Monde” face un pas în plus şi situează cazul catedralei Sf. Iosif într-un context politic mai amplu, amintind de tensiunile din guvernul de coaliţie şi de problemele din justiţia românească. Autorul nu uită că preşedintele Băsescu, „nu a pronunţat niciun cuvânt în acest caz”.

„Corupţia instituţionalizată a îmbolnăvit ţara, după căderea comunismului”, este concluzia deloc blândă a jurnalistului de la „Le Monde”.

Ultimele Articole