M. Ursache: Noul SIF6 va avea în portofoliu 335 de societăţi (video)

fond de investitii, portofoliu, SIF 6, Ursache

„Au rămas pentru a fi incluse în acest fond de investiţii 335 de societăţi, cu capitalul social care sare de 30 de milioane de euro. Dar trebuie să spunem că aceasta este o valoare contabilă, urmează după înfiinţare să facem o evaluare de piaţă”, a declarat preşedintele AVAS, Mircea Ursache.

Mircea Ursache a precizat că noul SIF va fi pe piaţă până la sfârşitul acestui an.

„Propunerea noastră este ca acest fond de investiţii să fie autoadministrat, dar este posibil să avem o structură dualistă: atât un directorat, cât şi o societate de investiţii”, a mai adăugat Ursache.

După 3 runde de negocieri cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Mircea Ursache este încrezător că arbitrul va aviza SIF6 până la sfârşitul acestui an. Societatea va fi de tip inchis şi va avea ca resursă financiară iniţială portofoliul de participaţii minore deţinute de stat. Fondul va fi listat şi la Bursa de Valori Bucureşti.