„Ofertele care au apărut în ultimele săptămâni sunt cu circa 5.000-7.000 de euro mai mari. Există şi cazuri exagerate în care proprietarii cer cu până la 20.000 de euro mai mult decât preţul iniţial de acum două săptămâni. Avem de exemplu un apartament de două camere, într-un bloc din cartierul Titan, construit în 1974, pe care proprietarul vrea să-l dea cu 85.000 de euro. Noi am vândut un apartament în acelaşi bloc în martie cu 59.000 de euro”, a declarat, pentru NewsIn, directorul de marketing al agenţiei imobiliare Prezident, Daniel Dobre.
Analiştii imobiliari pun astfel de oferte „aberante” pe seama euforiei proprietarilor în legătură cu programul „Prima Casă”. „Sunt proprietari care au prins şi perioada în care dacă aveau o vizionare pe săptămână era bine. Acum au şi 15-20 de vizionări zilnic şi au ajuns să creadă că apartamentul lor valorează mai mult, aşa că majorează preţul. Astfel de oferte nu vor rezista însă pe piaţă”, a adăugat Dobre.
Un caz similar de majorare a preţului la apartamente după lansarea programului „Prima Casă” se înregistrează şi în alt cartier bucureştean, Berceni. Astfel, preţul unui apartament de două camere, confort doi sporit, într-un bloc construit în 1984, a ajuns în ultima săptămână din iulie de la 48.000 de euro la 59.000 de euro.
„Toţi cei care au apartamente de vânzare sub 60.000 de euro consideră că vor vinde prin acest program, ceea ce nu este adevărat. Dacă vor decide să crească preţurile cu mai mult de 10% nu vor vinde. În piaţă sunt oameni care vor să cumpere, dar care nu au creditele aprobate”, a declarat directorul Centrului Imobiliar Român, Lucian Răcaru.
Acesta a adăugat că astfel de „anomalii” prezente pe piaţă vor dispărea într-o lună. Răcaru a explicat că o majorare de preţ a unei locuinţe care se înscrie în programul „Prima Casă” nu este viabilă decât în contextul în care există deja cel puţin 3-4 potenţiali cumpărători care au şi creditele aprobate de către bănci şi de către Fondul de Garantare.
Termenul dat de reprezentantul Euroest, Titel Folea, pentru înlăturarea unor astfel de oferte de pe piaţa este mult mai scurt. „Dacă în următoarele două săptămâni nu se vor încheia contracte pe „Prima Casă”, vor renunţa la majorări. Pentru ca programul să nu funcţioneze este suficientă o majorare a preţurilor la apartamentele vechi şi cu 10%”, a precizat Folea.
Acesta a adăugat că în perioada următoare valoarea apartamentelor construite înainte de 1980 va scădea considerabil, deoarece le vor concura apartamentele noi care urmează să fie lansate pe piaţă în anii următori. „Acest program guvernamental este şansa proprietarilor de apartamente vechi. În următorii ani valoarea imobilelor din anii ’60-’70 se va prăbuşi”, a adăugat reprezentantul Euroest.
Şi analistul imobiliar Radu Zilişteanu consideră că astfel de oferte nejustificate în ceea ce priveşte preţul reprezintă doar o testare a pieţei. „Greşeala fundamentală provine de la suma de 60.000 de euro impusă de Guvern. Stabilirea acestui plafon a determinat ca valoarea apartamentelor evaluate iniţial la mai puţin de 60.000 de euro să crească. În momentul în care programul va deveni complet funcţional şi se vor încheia tranzacţii, piaţa va reintra în normal, iar astfel de oferte vor dispărea”, a spus Zilişteanu.
Potrivit unui studiu făcut public de firma de consultanţă Colliers International, programul „Prima Casă” a dus la majorarea cu până la 10-15% a preţurilor la apartamentele cu două camere din Capitală. „Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să găsim acum apartamente de două camere sub 60-62.000 de euro în zone precum Militari, Titan sau Iancului. Acestea sunt zone cu preţuri medii, care se încadrau în plafonul maxim de 57.000 euro impus în cadrul programului”, se arată în document.
Guvernul va finanţa Programul „Prima casă” şi anul viitor tot prin sistemul garanţiilor guvernamentale, dacă se va dovedi de mare succes anul acesta. Premierul Emil Boc a declarat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că primele semnale legate de derularea acestui program sunt pozitive.
„Eu cred că e un program care va avea două efecte pozitive. În primul rând, românii care plătesc chirie 200-300 de euro azi, de mâine vor plăti aceiaşi bani la chirie şi vor avea propria casă. În al doilea rând, se dezgheaţă creditarea în economie pentru că, iată, cu excepţia unei bănci care are un program separat, toate cele 19 bănci sunt în program şi acordă credite pentru români. În al treilea rând să nu uităm că e un domeniul, al construcţiilor, care are o contribuţie importantă la PIB, el va beneficia, prin această măsură, de un sprijin, să aducă eficienţă în economia românească”, a declarat Boc.
Premierul a adăugat că are informaţii că, la nivelul întregii ţări, băncile au adunat circa 10.000 de cereri prin „Prima casă” la momentul în care a fost lansat programul şi urmează ca ele să le pună în practică după procedurile bancare.