Aeroportul Băneasa a înregistrat în S1 2009 o creştere de 53% a cifrei de afaceri, la 43,7 mil. lei

Aeroportul Baneasa, bani, cifra de afaceri, low-cost, statistici

„În semestrul I al anului au tranzitat aeroportul un număr de 935.835 de pasageri, în creştere cu aproape 26% faţă de semestrul I 2008 când s-au înregistrat 743.207. Din 2005 şi până la jumătatea lui 2009 raportul traficului a fost crescător. Astfel, în 2005 – 380.474 pasageri, 2006 – 672.852 pasageri, 2007 – 968.084 pasageri, 2008 – 1.724.633 pasageri şi S1 2009 – 935.835 pasageri”, potrivit statisticilor aeroportului Băneasa.

Reprezentanţii aeroportului susţin că traficul creşte cu 15-20% vara, faţă de alte perioade ale anului, în mai 2009 înregistrându-se 165.481 pasageri, iar în iunie circa 180.498.

„Mişcările de aeronave au crescut, în S1 2009, cu 17,8%, de la 12.943 în primele şase luni din 2008 la 15.249 în aceeaşi perioadă a anului în curs”, au precizat reprezentanţii aeroportului.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) declarau pentru NewsIn, în aprilie, că estimează pentru 2009 o cifră de afaceri de 85 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de 2008, după ce în primul trimestru al acestui an a raportat afaceri de 21 milioane de lei.

În 2008, Aeroportul Băneasa a înregistrat 1,76 milioane pasageri, iar anul acesta estimează un flux de 2,1 milioane, reprezentând o creştere cu 20%.

De asemenea, aceştia susţin că există o migraţie a călătorilor de la cursele de linie la cursele low-cost, iar oamenii de afaceri folosesc tot mai des acest tip de transport aerian, deoarece şi pentru această categorie de pasageri contează diminuarea costurilor.

Ultimele Articole