Profitul net al companiei a ajuns în primul semestru al anului la 371.320 euro, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Ne aşteaptă o perioadă mai dificilă, dar sperăm să ne păstrăm rezultatele pozitive obţinute până acum şi la sfârşitul anului. Vom continua investiţiile în linia de producţie, dar vom creşte şi prezenţa în magazinele de profil. De asemenea, ne vom lărgi portofoliul de produse prin lansarea unor sortimente noi”, a declarat directorul general al companie, Florin Rizea.
Meda Prod şi-a propus ca la finalul anului să deţină, în valoare, 3,6% din piaţa de mezeluri. Reprezentanţii producătorului consideră că o astfel de ţintă privind cota de piaţa la nivel naţional este una realistă având în vedere că, în primul trimestru, cota de piaţa a companiei la nivelul Bucureştiului a atins 12,88% în volum şi 13,1% în valoare, în creştere faţă de cota deţinută anul trecut de 11,33% în volum şi 12,1% în valoare.