MONEY EXPRESS: Jumătatea plină a BD-urilor

benzi desenate, București, cafenea, cărți, MONEY EXPRESS, reviste

La sfârşitul lunii iulie a fost inaugurată, în Bucureşti, Librăria Jumatatea Plină, prima din România dedicată în exclusivitate benzilor desenate (BD-urilor). În spaţiul intim al librăriei, adăpostită de cafeneaua Cafe Lente (Str. General Praporgescu nr.31), curioşii au putut răsfoi în ziua lansării – lângă rafturile bibliotecii sau la o masă de pe terasa cafenelei, cu un evantai în mână şi o pungă de popcorn alături (ambele confecţionate din printuri cu benzi desenate) – cărţi din cele aproximativ 150 de titluri câte are pentru început librăria.

Aparţinând asociaţiei Jumătatea Plină – fondată în 2006 de tinerii Anamaria Pravicencu şi Octav Avramescu – librăria promovează importanţi autori de BD-uri, ale căror cărţi au fost publicate la cele mai mari edituri independente din Franţa, Belgia, Canada, Elveţia, Sua şi România: Iraniana Marjane Satrapi, a cărei carte “Poulet aux prunes” (2004) a primit premiul pentru cel mai bun album al anului la Festivalul de Bandă Desenată de la Angouleme (2005), israelianul Rutu Modan, al cărui “Exit wounds” (2008) a luat premiul Eisner pentru cel mai bun roman grafic publicat în America de Nord (Comicon, 2008); japonezii Osamu Tezuka şi Yoshihiro Tatsumi sau românii Matei Branea şi Iulian Frăţilă.

Cum au ajuns cei doi să pună pe picioare un astfel de proiect, ce înseamnă deschiderea unei astfel de librării pentru pasionaţii de BD-uri, care sunt riscurile promovării doar a unui segment din istoria acestei arte (banda desenată alternativă), aflaţi din săptămânalul de business MONEY EXPRESS.