Bank of England va reduce estimările de creştere economică a Marii Britanii în 2009

Bank of England, estimarile de crestere economica, expert economic, Marea Britanie, Mervyn King, recesiune

Guvernatorul băncii centrale a Marii Britanii, Mervyn King, va folosi raportul de inflaţie, ce urmează a fi publicat miercuri, pentru a semnala că riscul căderii într-o capcană a deflaţiei a fost principala cauză pentru care comisia de politică monetară şi-a extins săptămâna trecută programul de relaxare cantitativă.

Ca semnal suplimentar privind persistenţa temerilor legate de economia britanică, un important expert economic, Sushil Wadhwani, a precizat că anul 2010 ar putea fi şi mai dificil decât 2009, existând posibilitatea unui al doilea val de stagnare economică.

Wadhwani, care a fost membru al comisiei de politică monetară al Bank of England între 1999 şi 2002 şi momentan este director al fondului de risc Wadhwani Asset Management, a precizat că revenirea economică ar putea fi eliminată de către o nouă perioadă de stagnare.

Acesta a adăugat că sunt tot mai multe dovezi conform cărora Marea Britanie nu face altceva decât să urmeze calea economiei japoneze în anii 1990, care a cunoscut o aparentă revenire economică doar pentru a fi apoi prinsă într-o perioadă de două decenii de stagnare.

„Recesiunea s-a sfârşit, în sensul în care vom cunoaşte trei sau patru trimestre de creştere, la fel ca în cazul Japoniei în anii 1990”, a declarat acesta.

„Se crede că lucrurile vor reveni la normal, însă aceste perioade pozitive sunt susţinute de factori temporari”.

„A doua jumătate a anului 2010 ar putea fi mai dificilă pentru Marea Britanie decât anul 2009. Va urma o perioadă de înăsprire a fiscalităţii, la care se vor adăuga şi alţi factori, care vor afecta economia”, a declarat acesta.

După ce Marea Britanie a fost avertizată de agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s că ar putea să îşi piardă ratingul AAA în cazul în care nu îşi va reduce deficitul bugetar, misiune ce trebuie dusă la capăt de partidul ce va câştiga viitoarele alegeri.

Guvernatorul Bank of England este aşteptat să anunţe că perioada cea mai dificilă a recesiunii s-a încheiat şi că producţia economică ar putea trece pe plus spre sfârşitul anului, însă perioada de revenire economică nu va fi uşoară.

Ultimele Articole