Electroputere Craiova dă afară 500 de angajaţi până la finele lunii septembrie

AVAS, disponiblizari, Electroputere Craiova, restructurare

Astfel, începând de marţi, compania va concedia 400 de salariaţi, iar într-o a doua etapă, care va începe din luna septembrie, va disponibiliza încă 100 de angajaţi. Persoanele disponibilizate vor primi salarii compensatorii, potrivit contractului colectiv de muncă.
Planul de restructurare, aprobat de către acţionari la finele lunii aprilie, vizează gajarea, închirierea şi desfiinţarea unora dintre unităţile companiei (secţii, fabrici, alte unităţi productive), concedieri şi crearea unor noi unităţi comerciale.
 
Electroputere Craiova a înregistrat pierderi de 545.300 lei în primele trei luni ale acestui an, de 13 ori mai mici decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, când acestea se cifrau la 7,13 milioane lei.
Afacerile companiei au avansat la 63,18 milioane lei (14,8 milioane euro) în intervalul ianuarie-martie 2009, depăşind de 2,2 ori nivelul din perioada echivalentă a anului trecut, de 28,3 milioane lei.
Compania are în prezent un capital social de 33,76 milioane lei, divizat în circa 337,6 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei, iar titlurile societăţii se tranzacţionează la categoria a II-a a BVB, sub simbolul EPT.
Compania Al Arrab Company din Arabia Saudită a oferit anul trecut 2,3 milioane euro pentru pachetul de 62,82% din acţiunile Electroputere scos la vânzare de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
În urma majorării de capital, firma saudită a ajuns să deţină 86,28% din capitalul Electroputere.
Electroputere are o capitalizare de 47,26 milioane lei (11,22 milioane euro), conform cotaţiei de 0,14 lei/acţiune, stabilită în şedinţa bursieră de luni.